Surse din rândul anturajului cadrului didactic susțin că profesorul de 35 de ani n-ar fi avut o relație cu eleva de 15 ani, scrie Adevărul.
„Fata este o persoană mai sensibilă şi a mai fost tachinată de colegi, iar el a spus că a vrut doar să o încurajeze să-şi depăşească nişte limite”, au precizat surse sub protecţia anonimatului.
Între profesor și adolescentă n-ar fi existat nicio legătură.
„Fata e de 9 şi 10, învaţă foate bine. Nu avea nevoie de notă mai mare”, a precizat aceeaşi sursă
Eleva care a fost sărutată în fața clasei urmează să fie consiliată de un psiholog. Fata a fost chemată să dea declarații la Poliție, după ce Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și conducerea liceului s-au autosesizat în acest caz.
„Inspectoratul Şcolar şi conducerea liceului s-au autosesizat şi a fost demarată o anchetă. S-au purtat discuţii cu cadrul didactic, iar acesta şi-a recunoscut fapta şi a conştientizat gravitatea acesteia. El a solicitat desfacerea contractului de muncă începând cu data de 30 mai. S-au purtat discuţii şi cu eleva, iar părinţii au fost anunţaţi şi urmează să vină la şcoală. A fost anunţată şi poliţia, ancheta este în derulare. A fost o faptă reprobabilă şi un incident izolat. Nu se justifică în niciun fel ceea ce s-a întâmplat într-o relaţie profesor-elev”, a precizat, pentru axanews.ro, Adriana Meşter, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş.
Incidentul este cercetat și de Direcţia pentru Protecţia Copilului.
„O să parcurgem procedurile legale care se aplică în asemenea cazuri. Se va efectua o evaluare psiho-socială a fetei şi, în funcţie de concluziile pe care le vom avea în urma acestor evaluări, vom face recomandările şi vom lua măsurile legale în acest sens. Deocamdată nu s-au făcut aceşti paşi. Fata a fost audiată la poliţie, iar după aceste audieri se vor face demersurile de către instituţia noastră”, a precizat, pentru sursa citată, Romi Lazarciuc, consilier în cadrul DGASPC Sighetu Marmaţiei.
Eleva de 15 ani a fost sărutată și pipăită de profesorul de limba enegleză, iar colegii ei au filmat întreaga scenă. Imaginile au fost publicate pe Internet în scurt timp. Miercuri, 30 mai, profesorul și-a dat demisia din funcție.
Cadrul didactic, care a sărutat-o pe elevă, este profesor titular și lucrează în învățământ de 12 ani.
Citește și IGSU: Școlile nu pot fi închise, chiar dacă nu au autorizație de securitate la incendiu (VIDEO)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro