În Coreea de Sud, unde au fost raportate până acum 10.653 de îmbolnăviri și 232 de decese, 163 dintre pacienții cu COVID-19 care s-au vindecat au ieșit pozitivi la retestare, conform Centrului de Control și Prevenție a Bolilor (KCDC).
Adică 2,1% din totalul de 7.829 de persoane vindecate. Nu e un procent semnificativ, însă suficient cât să ridice semne de întrebare.
China s-a lovit de aceeași problemă – deși aici nu există date oficiale: testele unora dintre persoanele vindecate au arătat, la un timp după recuperare și externare, prezența SARS-COV-2 în organism.
Directorul adjunct al KCDC spune că instituția a urmărit evoluția pacienților pozitivi la retestare; aceștia au prezentat simptome ușoare, însă nu par a fi contagioși.
Recomandă, totuși, precauție, pentru că încă sunt multe lucruri necunoscute legate de noul coronavirus, inclusiv în privința imunității la SARS-COV-2.
E cel mai dificil agent patogen de care ne-am lovit în ultimele zeci de ani. Este un inamic foarte greu de învins.
Kwon Joon-wook, director adjunct KCDC:
Ipoteza 1: organismul a păstrat informația genetică a virusului, deși acesta nu mai e prezent
Centrul de Control și Prevenție a Bolilor din Coreea de Sud a studiat amănunțit cazul a trei persoane din aceeași familie care au ieșit pozitive la retestare, după vindecarea de COVID-19.
Cercetătorii au prelevat probe de la cei trei și au încercat să multiplice virusul în laborator, dar n-au reușit. Asta înseamnă că, de fapt, nu există nici un virus.
Ceea ce a detectat testul pentru COVID-19 în organismul celor trei e semnătura genetică a SARS-COV-2.
Este cea mai plauzibilă explicație. Testele RT-PCR sunt foarte sensibile. Au detectat urmele de ARN lăsată de virus în organismele pe care le-a infectat.
Kwon Joon-wook, director adjunct KCDC:
Aceeași ipoteză a fost lansată de unul dintre experții de top în boli respiratorii din China, Zhong Nanshan, la începutul săptămânii.
Ipoteza 2: testele dau erori
Cercetătorii iau în calcul și posibilitatea ca testele folosite pentru detectarea COVID-19 să dea erori – rezultate fals pozitive sau rezultate fals negative.
Sunt mai mulți factori care pot influența aceste rezultate, de la substanțele folosite pentru testare până la mutațiile suferite de virus, care-l pot face greu sau chiar imposibil de detectat.
Este însă o ipoteză mai puțin plauzibilă decât prima, susține Kwon Joon-wook.
Ipoteza 3: în lipsa anticorpilor, virusul se reactivează
KCDC urmează să deruleze un studiu mai amplu pentru a vedea câți dintre pacienții care s-au vindecat au dezvoltat imunitate la virus și câți nu au anticorpi COVID-19 în organism.
Una dintre ipoteze este că anumite persoane nu fabrică anticorpi și atunci, virusul se poate reactiva.
O cercetare efectuată în China a arătat că anticorpii apar la 10-15 zile după infectare, însă nu la toată lumea; 10 din cei 130 de subiecți ai studiului, adică 8%, au prezentat zero imunitate la COVID-19.
Foto: EPA