Magdalena Șerban a ucis cu sânge rece o tânără pe nume Alina Ciucu, la stația de metrou Dristor 1. Înainte de crimă, Magdalena Șerban a fost surprinsă de camerele de înregistrare în timp ce fura dintr-un magazin.
Cu doar câteva ore înainte de a comite crima de la Dristor, Magdalena Șerban a atacat o altă tânără la stația de metrou Costin Georgian.
Despre Magdalena Șerban, criminala de la metrou, au ieșit la iveală tot felul de lucruri. În lunile septembrie și octombrie, criminala de la metrou a locuit la Centrul de Noapte Sfântul Ioan din Capitală.
Direactoarea centrului respectiv a făcut declarații despre femeia în vârstă de 36 de ani.
„Nu au remarcat nimic angajații Adăpostului de Noapte Sfântul Ioan. A accesat serviciile Adăpostului de Noapte în perioada 22 septembrie – 18 octombrie, cu anumite nopți în care nu s-a prezentat la centru. A fost depusă o cerere în nume propriu și extrem de coerentă la momentul respectiv. Pentru persoanele care dețin un act de identitate, este obligatorie prezentarea lui.
În cererea de admitere la centru scrisese că tocmai se întorsese din Spania și nu deținea banii necesari acoperirii unei chrii, precum și faptul că nu se poate întoarce la adresa domiciliului, întrucât familia ei este compusă din mulți membri și stau într-o singură cameră. Era o persoană extrem de îngrijită din punct de vedere al vestimentației și igienei personale. Nu există niciun incident pe perioada șederii Magdalenei Șerban în Centru.
Există în fișa de evaluare o rubrică în care sunt menționate veniturile de care beneficiază persoana și nu are un venit constant. Din fișa psihologică a reieșit că orientarea era corectă, dispoziția apatică, randamentul ușor diminuat și ritmul și fluxul verbal normal”, a declarat directoarea centrului pentru emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena 1.
Citește și: Sportul a salvat-o pe Alexandra Anne Mary Costache, prima fată împinsă la metrou. ”S-a eschivat cu mișcări specifice de handbal”/ VIDEO
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!