„În 2009, guvernul Boc a cedat Primăriei clădirea și
stadionul, cu obligația de menținere a activității. Eu am ajuns
primar în 2012, mi s-a adus la cunoștință, am căutat soluții,
am identificat un teren pe care acum e o parcare, urma să construim
o clădire evaluată la 1 milion de euro.
Planul inițial a fost demolarea clădirii din incinta stadionului Ilie Oană, și pompierii ne-au atras atenția că nu pot emite autorizații, mai ales că în parcare mai este o arenă părăsită pe strada Latină, intenția a fost de a o prelua împreună cu terenul” a explicat fostul edil, Iulian Bădescu.
Soluția era ca Ministerul Tineretului și Sporturilor să cedeze
terenul pentru ca Primăria să facă investițiile. Banii pentru
noua construcție erau, dar următoarea administrație i-a folosit în
alte scopuri, și întrucâtva, Iulian Bădescu crede că nu au
greșit. „Nu poți construi pe un teren care nu este al tău”.
„Banii nu s-au mai folosit pentru că interesele celor care au
condus orașul au fost de altă natură, banii au fost duși în alte
direcții, o distribuire în interesul cetățeanului nu s-a făcut.
Ministerul nu reușește nici măcar să asigure cheltuielile curente
cu baza materială” a precizat fostul primar al Ploieștiului.
„Există o tendință de a se opune descentralizării, pentru că
se subțiază aparatul ministerului și implicit scade numărul de
posturi, de directori” – cel puțin asta e explicația lui Iulian
Bădescu despre refuzul MTS de a ceda terenul.
„Ministerul este de vină pentru că nu cedează acest clădiri
către autoritățile locale” este concluzia lui Iulian Bădescu.