Conform MS, cei trei pacienţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi sunt stabili.
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) sunt în stare gravă, aceştia necesită în continuare oxigenoterapie cu presiune crescută.
În total, în urma exploziei produse, în 7 iunie, la magazinul Dedeman din Botoşani, au fost înregistrate 15 victime. Zece dintre pacienţi au fost externaţi, până în prezent, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani.
Explozia urmată de incendiu produsă vineri, 7 iunie, la magazinul Dedeman de la periferia orașului Botoșani, în zona localității Hudum, a distrus o mare parte din magazinul de bricolaj, o parte din fațada acestuia fiind puternic afectată.
La momentul producerii deflagrației, în magazin se aflau peste 100 de persoane, angajați și clienți. Cel puțin 12 oameni, angajați ai magazinului, au suferit arsuri și răni, fiind duși la spital. Alte 110 de persoane s-au autoevacuat din magazin.
FOTO: Inquam Photos Denis Grosu