Două echipaje de prim ajutor au intervenit în comuna Șanț pentru a acorda primul ajutor celor două femei rănite. O autospecială de terapie intensivă mobilă a preluat una dintre victime care are arsuri pe 60 la sută din suprafața corpului.

„Echipajele au găsit la locul deflagraţie o persoană cu în stare gravă, cu arsuri de gradul doi şi 3 pe 60 la sută din suprafaţa corporală şi o plagă abdominală. O a doua persoană a fost preluată de echipajele medicale de la dispensarul medical din localitate, aceasta prezentând arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului şi transportată la spitalul din Năsăud unde va rămâne internată sub supraveghere medicală. (…) Explozia nu a fost urmată de un incendiu, la faţa locului intervenind pompierii voluntari din comuna Şanţ” a declarat maiorul Ioan Budurlean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, pentru Mediafax.

Explozie în Bistrița. Două femei s-au ales arsuri grave

Femeia, în vârstă de 41 de ani, care este în starea cea mai gravă, a fost transportată de urgență la Spitalul din Bistrița. Medicii au decis însă că pacieta cu arsuri grave va fi transferată la o clinică de specialitate din București.

Explozia din bar a avut loc, cel mai probabil, din cazua unei defecțiuni a centralei pe lemne care încălzea imobiulul, susține primarul comunei Șanț, Ioan Szabo.

„S-a încălzit foarte tare apa din centrală, avea 120 de grade la un moment dat, iar doamna care era de serviciu a sunat-o pe colega sa să o întrebe ce este de făcut în această situaţie. Colega sa a venit de acasă pentru a vedea care este problema cu centrala respectivă şi, nu se ştie din ce cauză, imediat după ce a intrat în bar centrala a explodat rănindu-le pe amândouă. Femeia care venise de acasă este în starea cea mai gravă”, a spus primarul comunei Şanţ, Ioan Szabo.

Din spusele localnicilor, barul ar fi închis, iar femeile n-ar fi angajate acolo. Ele ar fi mers doar ca să pornească centrala pentru a se usca vopseaua proaspătă de pe pereți.

La faţa locului o echipă mixtă din care fac parte pompieri dar şi poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut explozia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News