Explozie într-un bloc din Șoseaua Berceni Foto: ISUBIF
Explozia a avut loc duminică, 30 iulie, la un apartament de două camere de la etajul trei al unui bloc din Șoșeaua Berceni din București, în apropiere de Spitalul Bagdasar-Arseni, anunță ISU București-Ilfov.
Explozia s-a soldat cu o victimă, o femeie de 62 de ani, care prezintă arsuri la nivelul feței. Ea a primit primul ajutor de la echipajul SMURD deplasat la fața locului și a fost transportată intubată la Spitalul Bagdasar-Arseni.
Potrivit ISU, în scara blocului, după explozie, se simte miros puternic de gaze. Salvatorii au constituit echipe de salvare-căutare pentru a vedea dacă mai sunt persoane afectate de explozie.
În urma exploziei, pompierii au evacuat 40 de persoane din blocul afectat.
După prima evaluare la fața locului, ISU transmite că, pe lângă apartamentul unde a avut loc explozia, mai sunt afectate ușile altor 2 apartamente.
La fața locului intervin 5 autospeciale de stingere, două autoscări, două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD, o ambulanță SABIF și o unitate CBRN.