În urma exploziei, două persoane au fost prinse sub dărâmături, dintre care o femeie în vârstă de 62 de ani a fost găsită de salvatori fără viață.
„Explozie centrală termică, care nu a fost urmată de incendiu, în comuna Osica de Sus, cu prăbuşirea mai multor elemente ale locuinţei. Au fost identificate două persoane surprinse sub dărâmături, o femeie, în vârstă 62 de ani, decedată și un bărbat, în vârstă de 72 de ani, conștient, surprins parțial, la nivelul membrelor inferioare”, a transmis ISU Olt.
Bărbatul a fost extras conștient de sub dărâmături și a fost transportat la spital de un echipaj medical.
La fața locului au acționat două containere de căutare-salvare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi două autospeciale pentru primă intervenţie.
De asemenea, la locul evenimentului au fost prezente şi trei echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt.
FOTO: ISU Olt
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Aura1 • 03.12.2023, 07:50
O tragedie, cel mai probabil a fost o scurgere de gaze, cine știe dacă revizia era făcută.
bituca • 03.12.2023, 05:55
Grav ce sa intamplat. Sunt adevarate bombe aceste centrale daca sunt scurgeri de gaze.