Incidentul a avut loc în timpul orei, într-o clădire separată de corpul liceului, explozia nefiind urmată de incediu. De asemenea, nu a fost nevoie ca ceilalți elevi ai unității de învățământ să fie evacuați.

În momentul exploziei, în atelier se aflau patru elevi și două cadre didactice.

„Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior au fost transportaţi la spital un băiat, în vârstă de 16 ani, cu arsuri la nivelul braţului drept, la membrele inferioare şi la faţă, şi unul de 17 ani, cu arsuri la braţul stâng”, a transmis ISU Giurgiu sâmbătă dimineața.

Totodată, reprezentanții ISU au precizat că atelierul funcționa într-o clădire veche, care nu a suferit modificări structurale, iar din acest motiv nu se supune autorizării ISU.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu precizează că polițiștii din Bolintin Vale au fost sesizați vineri „prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că tavanul unei clase s-ar fi prăbuşit, în Liceul Dimitrie Bolintineanu”.

„Din primele cercetări a reieşit faptul că, la data de 7 iunie a.c., în intervalul 15.00-16.00, în timpul desfăşurării unor activităţi în atelierul de practică, constând în sudarea unui glob pământesc, acesta a explodat, din cauza unor acumulări de gaze în interior”, a transmis IPJ Giurgiu.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o descarcerare şi două ambulanţe SAJ.

Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Foto: breakingnewsgiurgiu.ro/ISU Giurgiu

Urmărește-ne pe Google News