„Se presupune că e de la o aprindere de metan, altceva nu are ce să explodeze în subteran, cărbunele nu se aprinde, nici monoxidul de carbon, acestea nu explodează, numai de la metan poate fi, dar eu nu pot să avansez o ipoteză, neștiind exact ce s-a întâmplat acolo. Normal, metanul explodează așa, dar nu pot nici să confirm, nici să infirm. Ei normal sunt controlați, minerii nu intră cu chibrituri în mină”, a declarat pentru Libertatea Sorin Gabriel Istrate, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara.

Sursa citată a explicat că în urma exploziei care a avut lor în jurul orei 7.10 s-au înregistrat patru victime: una dintre ele decedate. Două dintre victime sunt arse, una pe față și alta pe față, mâini și picioare. Bărbatul decedat a fost găsit la aproximativ 100 de metri de locul prezumtivei explozii, după trei ore și jumătate, fiind, cel mai probabil, aruncat de suflul exploziei.

„Ei lucrau la un plan de aeraj, este un plan prin care se asigură aerajul în galerie, este vorba despre o galerie adiacentă prin care se asigură și fluxul de aer în abatajul respectiv, atunci s-a produs evenimentul. În mod normal, acolo nu ar trebui să se producă o explozie, nu era curent electric acolo. Gazul metan explodează de la o flamă, un arc electric, din primele informații pe care le avem, acolo nu era curent electric”, a spus Istrate.

Aceeași sursă a precizat că, fiind vorba despre patru victime, se cercetează și ca fiind un accident colectiv de muncă.

Inspectorul șef al ITM Hunedoara este pe teren împreună cu inspectorul adjunct și colegi de la Biroul de Securitate în Muncă Petroșani.

UPDATE II: Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a demarat cercetările privind explozia de la Mina Uricani, anunță Parchetul instanței supreme. Procurorii au deschis un dosar penal având ca obiect accidentul produs în galeria din Mina Uricani, în care au fost implicați patru mineri.

La faţa locului s-a deplasat o echipă de polițiști, reprezentanți ai ITM și salvatori, echipa de anchetatori fiind sub coordonarea procurorului de caz și a unui procuror criminalist specializat în domeniu, de la unitatea de parchet unde s-a înregistrat dosarul.

Totodată, a fost convocat la Uricani Comitetul pentru Situații de Urgență.

UPDATE I: Cel de-al patrulea miner surprins de explozie în mină a fost găsit mort de către echipele de salvatori. 

O explozie a avut loc, în această dimineață, la Mina Uricani, aflată în proces de închidere. În subteran erau patru mineri. Trei dintre ei au fost scoși și duși la spital, cel de-al patrulea a rămas în subteran și, potrivit primelor informații, este de negăsit.

Cei patru mineri surprinși de explozie lucrau în schimbul întâi și se aflau într-una dintre galeriile de legătură ale minei și efectuau acțiuni prevăzute în procesul de închidere. Trei dintre mineri au fost scoși imediat de către echipele de salvatori și duși la spitalul din Petroșani, iar potrivit secretatului de stat Raed Arafat, aceștia sunt în afara oricărui pericol. Doi dintre mineri sunt în sala de operație.

Despre cel de-al patrulea miner nu se cunosc încă informații, el fiind deocamdată de negăsit.

Minerii lucrau la o adâncime de aproximativ 50 de metri.

La fața locului sunt mobilizate mai multe autospeciale SMURD și un elicopter SMURD, pregătit să intervină dacă situația o impune.

Un alt accident minier a avut loc la începutul acestei luni, pe 5 octombrie, la Mina Lupeni. Atunci și-au pierdut viața doi mineri și unul a fost salvat. Și Mina Lupeni este aflată în proces de închidere.

În ceea ce privește Mina Uricani, aceasta aparține de Societatea Națională de Închidere Mine Valea Jiului și se află inclusă în programul de închidere încă din anul 2009, urmând ca acest proces să fie finalizat la sfârșitul acestui an. Închiderea definitivă, cu recuperarea utilajelor și ecologizarea va avea loc până în anul 2020. Mina Uricani este închisă în proporție de două treimi.

CITEȘTE ȘI:

Studiu: smartphone-urile s-au scumpit cu 15,7% în trimestrul al treilea în Europa Centrală și de Est, inclusiv România. De ce se scumpesc telefoanele

 

EXCLUSIV / Dan Diaconescu nu și-a văzut fetița de aproape trei ani. Și-a alinat dorul de copilă cu fotografii lipite la capul patului din celulă

 

INTERVIU. Revolta lui Ionuț, salvator în Colectiv: Dărâmați și reclădiți sistemul medical! Am văzut oameni condamnați la moarte de incompetență

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News