UPDATE 12.40: Autoritățile au anunțat că două dispozitive au explodat în fața oficiului poștal. ”Explozie dublă în Roma… informaţiile iniţiale arată că nicio persoană nu a fost rănită. Doar o maşină avariată”, a anunţat postul de televiziune RAI.
Autorităţile au precizat că situaţia este acum sub orice control, iar maşina avariată era parcată în apropierea oficiului poştal de pe strada Marmorata.Jurnaliştii italieni au precizat că două dispozitive au fost descoperite în apropierea maşinilor parcate pe marginea străzii Marmorata. Totodată, potrivit La Repubblica, autoritățile se îndreaptă către pista unui act „anarhist”, nu unul de natură teroristă. Mai precis, procurorii din Roma au afirmat că dispozitivele au fost detonată de la distanță și că „cel mai probabil a fost vorba despre o demonstrație, nu s-a dorit rănirea unei persoane”.
Incidentul a avut loc pe strada Marmorata, situată în apropiere de atracţia turistică numită Piramida lui Cestius. Potrivit sursei citte, nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului. Totodată, numeroase echipaje au intervențit la fața locului, iar strada a fost evacuată.
Nu este clar, în acest moment, ce anume a provocat explozia, însă autoritățile nu exclud încă nicio ipoteză, inclusiv cea a unui pachet poştal încărcat cu materiale explozibile.