Nenorocirea s-a întâmplat, după ce o femeie, în vârstă de 81 de ani, a vrut să aprindă unul dintre ochiurile aragazului. Atunci, casa a sărit în aer. Alertați de zgomotul asurzitor, vecinii au sunat la 112, relatează vocea.biz

La fața locului au ajuns, la scurt timp, un echipaj al pompierilor, poliția dar și un echipaj al companiei care furnizează gazul la Satu Mare.

Suflul exploziei a făcut ravagii în gospodăria pensionarei
sursă foto: vocea.biz

Explozie la Satu Mare. Proprietara casei s-a ales cu arsuri grave

Pensionara a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Satu Mare pentru că s-a ales cu arsuri de gradul 1 și 2.

Explozia nu a fost urmată de un incendiu, iar perimetrul a fost securizat de pompieri, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Someș Satu Mare.

Din primele cercetări, explozia de la Satu Mare a fost produsă de acumulări de gaze. Polițiștii au demarat o anchetă.

sursă foto: vocea.biz

 
 

Urmărește-ne pe Google News