Dintre cele 18 persoane rănite, cinci sunt în stare gravă. Printre acestea se numără și un copil, care se afla alături de mama sa la carnavalul organizat în Villepinte, în apropiere de aeroportul Charles de Gaulle.

Autorităţile au dat asigurări că a fost vorba de explozia puternică a fost una “accidentală” și nu are legătură cu terorismul.

https://twitter.com/SkyNews/status/848418533981659136

 

Explozia a avut loc când o statuetă din lemn şi paie a fost aprinsă în cursul unui eveniment consacrat dansurilor din zona Caraibelor, la Calnavalul Galben. “Persoana care a aprins statueta a fost aruncată câțiva metri”, a povestit un martor pentru Le Parisien.

În urma incidentului, numeroase bucăți de lemn au sărit în zona în care se aflau spectatorii.

“Am văzut un bărbat cu brațul rupt, un copil cu fața însângerată și oameni alergând în toate direcțiile, încercând să-i găsească pe copii. A durat ceva ca oamenii să realizeze că totul a fost un accident”, a povestit un martor.

“Erau mulți copii prezenți și mulți dintre ei plângeau. Din fericire, a fost un perimetru de siguranță, căci altfel ar fi fost mai multe victime”, a continuat acesta.

Cei prezenți la eveniment erau îmbrăcați în galben, culoare care simbolizează sosirea primăverii. Potrivit Sky News, explozia a avut loc deoarece combustibilul folosit pentru aprinderea focului nu a fost folosit corespunzător.

Urmărește-ne pe Google News