UPDATE 25.09, ora 20:30 Autorităţile fac precizări, în cazul exploziei care a avut loc sâmbătă seara, în Budapesta. Deflagraţia a fost provocată de o bombă artizanală şi i-ar fi vizat pe poliţiştii care au fost răniţi. Autorităţile au şi un suspect – un tânăr de 20-25 de ani, care este căutat în acest moment. Există şi o recompensă de 32.000 de euro, promisă celor care au informaţii despre tânărul respectiv.

Explozia a avut loc la parterul unui magazin din centrul Budapestei, în apropiere de Academia de Muzică Ferenc Liszt. Numeroase echipaje au intervenit rapid la fața locului, iar zona a fost evacuată.

Serviciile pentru managementul situaţiilor de urgenţă din Budapesta au precizat că explozia nu a declanşat niciun incendiu.

Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu
Recomandări
Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu

Cauzele deflagrației sunt încă necunoscute. Presa ungară a scris însă că explozia ar fi fost provocată de o scurgere de gaze, însă autoritățile nu au făcut niciun anunț oficial, iar ipotează unui act terorist nu este exclusă. Un purtător de cuvânt al Guvernului a refuzat să comenteze pentru Reuters dacă explozia ar avea vreo legătură cu un atac intenţionat. Un ungur, Kadosa Bencsy a declarat că în primul s-a gândit că a fost un atac terorist.

„Mai întâi mi-a fost teamă că ceea ce am auzit era ceea ce mă speria şi că teroarea a lovit şi Ungaria”, a spus el.

„Trebuie să spun sincer că mă tem de aşa ceva de o vreme. Există această posibilitate, se poate întâmpla oriunde în Europa”, a adăugat el.

Premierul populist ungar de dreapta Viktor Orban este unul dintre cei mai vocali oponenţi al imigraţiei în Europa şi face campanie în vederea unui referendum, prevăzut pe 2 octombrie, peste o săptămână, împotriva cotelor de migranţi. De asemenea, premierul Ungariei susține că imigrația sporeşte ameninţarea teroristă pe continent. Anterior, Viktor Orban a încercat să facă o legătură între imigrație și terorism, oferind ca exemplu atacurile de la Paris, Bruxelles şi Nisa.

Efectele politicii ‘America First a lui Trump asupra economiei mondiale în 2025. Cele mai mari provocări
Recomandări
Efectele politicii ‘America First a lui Trump asupra economiei mondiale în 2025. Cele mai mari provocări

Ungaria şi-a închis frontiera de sud, cu Serbia, cu un gard de sârmă ghimpată, pentru a opri un flux de migranţi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI