Explozia a avut loc chiar în fața porților moscheii Eidgah din capitala afgană, unde se ținea o slujbă funerară pentru mama purtătorului de cuvânt al talibanilor Zabihullah Muhajid.
„O explozie în această după-amiază a vizat o adunare de civili lângă intrarea în moscheea Id Gah din Kabul, ucigând pe mai mulți dintre ei”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului Zabihullah Mujahid.
Acesta a transmis că este o anchetă în curs. Zona a fost înconjurată și securizată de talibani după atentat. Un spital din Kabul finanțat de italieni a confirmat că a primit patru dintre persoanele rănite la moschee.
Nu a existat nicio revendicare imediată a răspunderii pentru atac. Explozia a avut loc la trei zile după atentatul sinucigaş de pe aeroportul din capitala Afganistanului, unde statele occidentale îşi încheie operaţiunile de evacuare.
Explozia a fost provocată de un tir de rachetă, care, „conform primelor informaţii, a lovit o casă”, potrivit unui oficial al fostului guvern răsturnat în urmă cu două săptămâni de talibani.
După atacul de joi, revendicat de gruparea Statul Islamic din provincia Khorosan (ISIS-K), preşedintele american Joe Biden, care a prevăzut retragerea trupelor SUA până la 31 august, a atras atenţia că un nou atac iminent este „extrem de probabil”.