UPDATE ora 19:07: Potrivit ultimului bilanț transmis de autorități, cel puțin trei oameni au murit în urma exploziei.

Salvatorii vor căuta supraviețuitori toată noaptea, spune ofițerul șef al pompierilor Paul Brown.

„Planul este că vom continua căutările. Nu avem alt plan în acest stadiu. Zona este iluminată și echipele vor lucra în această seară, toată noaptea și nu ne vom opri deocamdată”, a spus acesta, potrivit BBC.

Cauza exploziei rămâne încă necunoscută, iar o anchetă în acest sens ar putea dura și câteva săptămâni, au mai precizat autoritățile.


Explozia a avut loc înainte de locală 4:00, la o clădire rezidențială cu 3 etaje de pe strada Pier Road în St Helier. Căutările sunt în desfășurare, iar șeful poliției, Robin Smith, spune că se așteaptă să dureze mult, „câteva zile”.

„Este o scenă destul de devastatoare… și este foarte periculoasă pentru tot personalul nostru”, a spus acesta.

Pompierii fuseseră chemaţi în timpul nopţii de localnicii din zonă, care simţiseră miros puternic de gaz.

Potrivit autorităților, în prezent, bilanțul se ridică la un mort, două persoane rănite și 12 date dispărute.

„Avem o clădire de trei etaje care s-a prăbușit complet”, a precizat șeful poliției.

Serviciile de urgență au declarat că incendiul provocat de explozie a fost stins.

Anthony Abbott a povestit pentru BBC că apartamentul în care locuiește cu soția sa a fost grav avariat.

„Am auzit o explozie în jurul orei patru azi dimineață, ne-am trezit și am găsit moloz în apartament, toate ferestrele au fost distruse, iar scara a fost avariată. Erau copii mici în apartament, i-am ajutat”, a povestit bărbatul.

Un alt locatar a spus că a fost trezit de ceea ce credea că este un cutremur, pe la 3:50.

„Patul a început să tremure și s-a auzit o bubuitură puternică. Am căutat online știri despre un cutremur sau un fulger, nu aveam idee despre ce este vorba”.

Autoritățile au precizat că locul este încă nesigur.

Guvernul și-a reutilizat linia de asistență Covid pentru cei care au nevoie de sprijin în urma incidentului.

Insula Jersey se află în Canalului Mânecii, la aproximativ 22 km de coasta franceză şi la 136 km sud de coasta engleză, având o populaţie de aproximativ 103.000 de locuitori. Este cea mai mare dintre insulele Canalului Mânecii, care mai includ Guernsey, Alderney şi Sark, dar este totuşi destul de mică, având doar 8 km lungime şi 9 km lăţime.

Jersey este considerată parte a Insulelor Britanice, dar nu a Regatului Unit, deoarece este o dependenţă a Coroanei (alături de Insula Man şi de Guernsey din apropiere).

Acest lucru înseamnă că regele Charles este şeful de stat, dar insulele au propriile guverne, alegeri şi parlamente care stabilesc legile în materie de justiţie penală, impozite, imigraţie şi în majoritatea celorlalte chestiuni politice. Cu toate acestea, unele competenţe sunt transferate guvernului britanic, cum ar fi apărarea şi majoritatea problemelor de politică externă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News