Explozia a fost atât de puternică încât două dintre cele trei etaje ale clădirii s-au prăbuşit, iar construcţiile vecine au fost avariate. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu violent stins cu greu de pompieri după mai multe ore de luptă cu flăcările. Presa belgiană scrie că totul a pornit de la o acumulare de gaz.
Gewonden door explosie België https://t.co/efiU3FNOqg (Foto credit: @AncaGurzu) pic.twitter.com/NmHNXp34CK
— RTL Nieuws (@RTLnieuws) 18 martie 2017
„Sâmbătă după-amiază, locuitorii din două clădiri au fost victimele unei explozii, urmată de un incendiu”, a informat Parchetul din Bruxelles într-un comunicat.
„Șapte persoane au fost transportate la două spitale. Printre acestea, trei sunt grav rănite, dintre care un copil de doi ani și un tânăr de 15 ani. În cursul serii, corpul unui bărbat a fost descoperit printre dărâmături. Identificarea oficială a acestuia nu a avut loc încă”, a precizat Parchetul
Charles Picqué, primarul cartierului Saint-Gilles, unde a avut loc deflagrația, a afirmat pentru posturile de televiziune locale că „explozia a fost probabil accidentală și provocată de o scurgere de gaze”.
#barriere #saint-gilles pic.twitter.com/lMnKCDAEwr
— philippe regnier (@philRegnier) 18 martie 2017