Update:19:04: ”În cursul tehnologiei de încărcare a glonţului, la un moment dat trebuie pusă o încărcătură pirotehnică pentru glonţul trasor. Dumnealor (cele două angajate rănite – n.r.) încărcau această compoziţie pirotehnică. (…) Practic, în timpul încărcării cu încărcătură pirotehnică a trasorului, acesta s-a iniţiat, a luat foc şi a sărit lângă alte trasoare din incintă. A cauzat o ardere violentă a acestor trasoare, ardere violentă care a făcut două victime. (…) În acea zonă se mai aflau nouă persoane, care s-au autoevacuat,” a declarat Cristian Simu, secretarul de stat în Ministerul Economiei, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat a menţionat că, pe lângă
ancheta deschisă de procurori, a fost declanşată şi o anchetă internă, care va
stabili din punct de vedere tehnic ceea ce s-a întâmplat cu exactitate.

”Incidente se întâmplă destul de des. (…) Aceste
incidente de aprindere, din păcate, pot să dea accidente grave. Ţine de
temperatură, de umiditate, de felul în care este făcută compoziţia, de
calitatea materialului care este în compoziţie. (…) Este o încărcătură care
se aprinde destul de uşor. În majoritatea cazurilor, aceste aprinderi sunt
declarate incidente fără niciun fel de probleme pentru personal”, a mai spus
Simu.

UPDATE ora 16.10. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan, una din cele două victime a fost preluată de un elicopter SMURD trimis de la Târgu Mureş, care a aterizat pe stadionul din oraş, pentru a fi transportată la Bucureşti, aşa cum a decis, în urma evaluării, medicul de pe elicopter.

„Victima este stabilă şi conştientă”, a transmis reprezentantul ISU Alba.

Explozia s-a produs în zona tunelului de încercări, iar autoritățile confirmă că sunt două persoane rănite. O femeie, 53 ani, cu arsuri pe aproximativ 40% din corp, pentru care a fost solicitat un elicpter SMURD. Cea de-a doua persoană rănită este o femeie, 58 ani, care are arsuri mai ușoare pe un braț, fiind asistată medicii de pe ambulanţă, notează Alba24.

La acest moment incendiul nu se manifestă cu flacără vizibilă, pompierii actionează pentru lichidare. La fața locului s-au deplasat importante forțe ale ISU Alba, mașini de pompieri, ambulanțe și a fost mobilizat și un elicopter SMURD.

 
 

Urmărește-ne pe Google News