UPDATE 15:45: Tânărul de 22 de ani, grav rănit în urma exploziei, a murit, după mai bine de o oră de la producerea deflagraţiei. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă nu au reușit să-l readucă la viață. Bărbatul a fost grav rănit în urma exploziei unui element de submuniție, a precizat, pentru Libertatea, Cătălin Popescu, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.

UPDATE 15:05: Un tânăr de 22 de ani, care lucra la deblocarea unui proiectil, este rănit foarte grav, iar paramedicii SMURD încearcă să-l resusciteze. Explozia a fost urmată şi de un incendiu, dar acesta a fost stins de personalul din uzină.

Reprezentanții ISU Vâlcea au precizat că la fața locului a fost trimis un elicopter SMURD pentru a prelua victima.

Potrivit Agerpres. mama tânărului rănit, care se afla în uzină în momentul producerii exploziei, a suferit un atac de panică.

Inițial exista informația că o persoană a murit întrucât cei care au sunat la 112 au anunțat că un tânăr a murit din cauza exploziei.

Deflagrația a avut loc din cauza unui proiectil, a declarat Florian Marin, prefectul județului Vâlcea, pentru Digi 24.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de prim-ajutor ale Ambulanţei şi SMURD, dar şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Uzina Mecanică din Băbeni se ocupă de demilitarizarea muniţiei explozive.

Foto: Hepta


Citește și:

Ce a fost în spatele protestului de pe scena teatrului din Cluj. Jurnalista Libertatea Oana Moisil a vorbit cu actorii care au inițiat „rebeliunea de pe scenă” și scrie despre inițiativele culturale care se străduiesc să rămână independente

Urmărește-ne pe Google News