UPDATE ora 15.20. Potrivit IPJ Mehedinți, incidentul produs la bordul unei nave în construcție a fost anunțat la ora 12.38 la Poliția Municipiului Orșova de un reprezentant al Șantierului Naval Orșova.

„În interiorul unui bord de navă, aflată în construcție, s-a produs o deflagrație, în timp ce trei bărbați cu vârste între 39 și 47 de ani efectuau lucrări mecanice. În urma incidentului, cei trei au suferit arsuri și răni la nivelul corpului, fiind transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, a comunicat IPJ Mehedinți.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

UPDATE ora 15.15. A sosit elicopterul SMURD care va prelua celălalt muncitor grav rănit în explozie,

UPDATE ora 15.00. Una dintre persoanele rănite a fost preluită cu elicopterul SMURD, potrivit portalului Orșova24. Muncitorul va fi transportat la Spitalul Bagdasar Arseni din București, potrivit Antena 3.

UPDATE ora 14.30. ISU Mehedinți a transmis că echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Orșova a acordat primul-ajutor unui bărbat, de aproximativ 48 de ani, care prezenta arsuri pe circa 70 la sută din suprafața corpului. Victima a fost transportată, în stare de conștiență, la Centrul de Primiri Urgențe Orșova, cu arsuri de gradele 1, 2 și 3.

Cea de-a doua victimă a fost preluată de SAJ și transportată la CPU Orșova.

A fost solicitat sprijinul elicopterelor SMURD în cazul ambilor pacienți.

Cea de-a treia persoana prezenta o plagă la nivelul capului și escoriații și a fost transportată la spital de personalul operatorului economic.


Știrea inițială: Explozia a avut loc în urma unei acumulări de gaze şi nu a fost urmată de incendiu. Au intervenit un SMURD şi o ambulanţă SAJ. Autospeciala SMURD a preluat o victimă care are arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului, în stare de conștiență. O altă victimă a fost preluată de SAJ, iar o a treia a fost dusă la spital de angajaţii şantierului, a transmis ISU Mehedinți.

Ulterior, a fost solicitat un elicopter SMURD, întrucât starea persoanei cu răni grave s-a deteriorat Victima este intubată.

Muncitorii efectuau operațiuni de sudură la o navă aflată în reparații.

La fața locului sunt prezente echipaje de salvatori, polițiști, dar și inspectori ai ITM. Potrivit portalului Actual Mehedinți, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

Foto cu caracter ilustrativ: anconav.ro

Urmărește-ne pe Google News