Pompierii militari au fost alertați să intervină în comuna Mihăești, unde a avut loc o explozie urmată de un incendiu la o fabrică de lacuri și vopsele, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vâlcea, conform Mediafax.
Nu mai puțin de șase autospeciale cu apă și spumă intervin la fața locului. În sprijin au fot chemați și pompieri din cadrul SPSU Oltchim.
În zonă intervine și un echipaj CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear).
Din primele informații, nu au fost anunțate victime.
Mesaj de avertizare, emis prin Ro-Alert din cauza exploziei
Prin sistemul Ro-Alert a fost transmis un mesaj de avertizare a populației din comuna Mihăești și, parțial, din orașele Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari și Băile Govora. Acest mesaj avertizează populația de pe o rază de 10 kilometri din locul producerii exploziei cu privire la emisiile de fum, conform curierul.ro.
Pompierii intervin
pentru stingerea incendiului.
foto:voceavalcii.ro