UPDATE ora 20.20: Incendiul de pe aerodromul Belbek din Sevatopol s-a produs în urma unei detonări parțiale de muniții, după ce un avion a ieșit de pe pistă și a luat foc, susține guvernatorul local, citat de agenția de știri TASS, controlată de statul rus.

Potrivit guvernatorului din Sevastopol, Mihail Razvozhaev, pilotul a reușit să se catapulteze. „Referitor la situația de pe Belbek. Avionul a ieșit de pe pistă în timpul aterizării, a avut loc o explozie parțială de muniție. Pilotul a reușit să evacueze”, a scris guvernatorul Razvozhaev, pe canalul său de Telegram.

Incendiul a fost stins rapid, a mai transmis Razvozhaev, precizând că aerodromul nu a fost avariat.

***

Știrea inițială: Sâmbătă, 1 octombrie, mai multe relatări au inundat rețelele de socializare, anunțând explozii și un incendiu pe aerodromul militar Belbek din Crimeea.

„Explozii majore la principala bază aeriană militară rusă din Belbek, în Crimeea ocupată de Rusia”, a scris o persoană pe Twitter, în timp ce o alta a publicat o înregistrate video în dreptul căreia a precizat: „Un avion a luat foc în timpul aterizării pe aerodromul Belbek din Crimeea. S-au raportat explozii”.

Incidentul a fost confirmat și de guvernatorul rus din Sevastopol. „Situație extraordinară la aerodromul Belbek. Potrivit salvatorilor, avionul a derapat de pe pistă în timpul aterizării și a luat foc. Pompierii se află în prezent la fața locului. Vă rugăm să vă păstrați calmul”, a transmis acesta.

„Alte vești proaste pentru Putin astăzi. Ceva arde pe aeroportul militar Belbek din Sevastopol… Guvernatorul local spune că este vorba de un avion militar care a depășit pista și s-a prăbușit”, a scris o altă persoană pe Twitter, publicând imagini cu norul negru de fum care se ridica deasupra aerodromului.

Exploziile produse sâmbătă în Crimeea vin după ce baza aeriană Novofedorivka, o așezare de tip urban și o bază aeriană militară de pe coasta Mării Negre din Raionul Saky, în vestul peninsulei, a fost zguduită marți, 9 august, de o serie atacuri efectuate de ucraineni.

După bombardamente, au apărut imagini din satelit care arătau că baza aeriană rusă Saky de lângă Novofedorivka a fost devastată.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News