UPDATE, ora 10.07: Guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin, a anunțat că locuitorii orașului Engels nu au fost în pericol din cauza ”incidentului” de la baza aeriană, relatează agenția rusă Interfax.
”Dragi compatrioți, pe rețelele sociale și în mass-media circulă informații despre situația de urgență din această seară de la Engels. Nu au existat situații de urgență în zonele rezidențiale ale orașului.
Nu există absolut nicio amenințare pentru locuitori. Toate poveștile despre evacuarea orașului sunt minciuni flagrante create mult dincolo de granițele țării. Infrastructura civilă nu a fost afectată. Informațiile despre incidentul de la unitatea militară sunt verificate de forțele de ordine”, a scris Busargin pe Telegram.
***
ȘTIRE INIȚIALĂ: Baza militară se află la sute de kilometri de linia frontului din Ucraina. Localnici citați de pagina rusească de știri Baza au declarat că au auzit sirenele de raid şi o explozie. Presa ucraineană scrie însă de cel puțin două explozii.
Informațiile nu au fost confirmate imediat în mod oficial, iar Reuters subliniază că nu a putut verifica independent datele.
Ce spune Moscova despre incident
Într-un comunicat citat de agenția rusă TASS, Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele de apărare aeriană ale Forțelor Aerospațiale Ruse au împiedicat o lovitură cu drone ucrainene asupra aerodromului militar Engels. În urma căderii resturilor, trei persoane au murit, anunță Ministerul rus al Apărării.
„Pe 26 decembrie, în jurul orei 1.35, ora Moscovei, (00.35, ora României – n.r.) un vehicul aerian fără pilot ucrainean a fost doborât la joasă altitudine în timp ce se apropia de aerodromul militar Engels din regiunea Saratov. Ca urmare a căderii epavei dronei, trei militari ruși ai personalului tehnic care se aflau pe aerodrom au fost răniți mortal. Echipamentele aviatice nu au fost avariate”, a transmis Ministerul Apărării de la Moscova.
Baza aeriană Engels a fost atacată și pe 5 decembrie. Ucraina nu a revendicat responsabilitatea pentru atac, dar l-a sărbătorit, precizând că este vorba despre o „karmă” pentru invazia rusă.
Atacurile asupra aerodromurilor din interiorul Rusiei vor avea o puternică lovitură psihologică, spuneau, la începutul lunii decembrie, înalți oficiali occidentali, care au precizat că acest lucru înseamnă că Moscova va trebui să se gândească mult mai atent la modul în care își va menține în siguranță bombardierele cu rază lungă de acțiune.
Foto: captură Twitter