• Contactată de Libertatea, Lidia Cupșa a amenințat că va da ziarul în judecată. Femeia a întrebat, retoric, „la facultatea dv. prezența era obligatorie la toate cursurile și în fiecare zi? Legal, prezența la cursurile universitare este facultativă, este la opțiunea studentului când și la ce cursuri participă, esențială fiind prezența la examene”.
  • Ea e contrazisă chiar de Universitatea din Craiova, care spune, într-un răspuns oficial, că studiile de licență și master „se organizează la învățământ de zi, cu frecvență”.
  • Conform experților, în meseria de kinetoterapeut, pe care Lidia Cupșa vrea să o practice în Franța, abilitățile practice ale profesionistului fac diferența între pacienții care se recuperează și cei care nu. „Ce faci tu pe partea de kinetoterapie respiratorie, să-ți vină un copil de 7-8 luni cu o bronșiolită (n.r. – o infecție virală), pe care tu trebuie să îl desfunzi, ce faci? Sau poți să pui mâna pe un născut prematur de 700 de grame și să îl desfunzi? Vă dați seama că acolo este riscul de a pune viața pacientului în pericol”, declară pentru Libertatea un specialist, care dorește să rămână anonim.

Kinetoterapia este o specialitate în care practica este esențială, iar cei 5 ani de studii, 3 de licență și 2 de master, sunt indispensabili pentru a putea profesa în străinătate. Românca Lidia Cupșa a reușit să facă aceste studii „la distanță”, iar acum vrea să profeseze în Franța, o țară în care acest domeniu este extrem de popular și unde devii kinetoterapeut după mai multe stagii de practică.

Cupșa a reușit să-și echivaleze studiile de kinetoterapie ce apar făcute la zi la o universitate de prestigiu din țară, cea din Craiova, în timp ce ea locuia cu familia în Franța.

Lidia Cupșa | Foto: Facebook

Mai mult, pe lângă mărturiile mai multor persoane din țară și din străinătate, care s-au prins de șiretlicul din fața lor, kinetoterapeuta care a studiat la distanță n-a avut grijă nici pe Facebook, unde aproape că a ținut un jurnal zilnic pe Coasta de Azur, în zilele în care ar fi trebuit să fie la master.

„Asta pentru că, fără master, n-ar fi avut nicio șansă să poată practica în Franța”, explică unul dintre specialiștii care au vorbit cu ziarul.

Note mari în diplome

Lidia Cupșa e căsătorită cu un kinetoterapeut, absolvent și el al Universității din Craiova și, cel puțin din 2014, locuiește în Franța, între Montpellier și Marsilia. Familia Cupșa trăiește împreună cu cei doi copii în Hexagon, unde femeia dorește să practice meseria de kinetoterapeut.

O meserie pe care, conform documentelor din România, o poate practica. Fiindcă are două diplome:

  • Diplomă de licență, 2014-2017, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Craiova (nici măcar la Craiova, ci la sucursala externă Drobeta-Turnu Severin);
  • Diplomă de master, Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Craiova.
Facultatea de Educație Fizică și Sport din Craiova | Foto: Vlad Chirea

Conform documentelor ajunse în posesia ziarului, ea a avut note mari: peste 9,50 la licență, 7,85 medie master și 9,75 la examenul de master.

Însă persoanele care au intrat în contact cu Libertatea au punctat că „Lidia  Cupșa nu a dat pe la școală”. Declarațiile lor sunt întărite de imaginile și comentariile postate în online de Lidia Cupșa, care arată că în România, ea venea doar uneori, în vacanțe.

Bowling și călătorii în luna de sesiune

De exemplu, între iunie și septembrie 2018, abundă imaginile cu ea și familia ei în sudul Franței. Asta inclusiv la începutul lunii iunie, când, conform programei, Facultatea de Educație Fizică și Sport, master, fixează primele examene.

Localități din Franța în care Lidia Cupșa își dădea check-in în septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2018

Câteva exemple, așa cum le-a consemnat ea pe platforma de socializare. 

  • 3 iunie, se relaxează la Space Bowling Nimes.
  • 9 iunie, „se simte zurlie” la Beaucaire, Languedoc-Roussillon, Franța.
  • 18 iunie, „se simte fantastic” în Frigolet Abbey.
  • Pe 15 iunie și 26 iunie se etichetează în fotografii realizate în orășelul de reședință din Franța.

Vara fantastică pentru Cupșa continuă, iar luna iulie o găsește la Relais Du Mont Ventoux, Aurel (4 iulie), Saintes-Maries-de-la-Mer (19 iulie), Saint-Tropez (22 iulie), Plage de Pampelonne (22 iulie), Aventure Oupa Splash Marguerittes (28 iulie) și Ledignan (29 iulie).

La fel sunt restul lunilor de vară și septembrie, mai puțin relevante, deoarece e vacanță și la Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Toate aceste postări și fotografii publice în momentul vizionării lor de ziar, pe parcursul anilor 2019 și 2020, nerestricționate în vreun fel, continuă.

„Vă așteptăm cu drag acasă”

Toamna o regăsește în orășelul de adopție și în alte localități din împrejurimi, precum Arles sau Saintes-Maries-de-la-Mer.

Este exact luna în care se reiau cursurile la masterul kinetoterapie de la Universitatea Craiova, Facultatea de Educație Fizică și Sport, conform orarului ajuns în posesia ziarului.

În octombrie, noiembrie și decembrie – practic, nucleul primului semestru – femeia postează des din Franța, ajungând în Tarascon en Provence, Beaucaire și cinema Tarascon (noiembrie și decembrie).

Jurnalul vieții ei franceze ținut online se rărește la început de 2019. Însă postările sunt reluate în luna martie. Pe 28 aprilie, o rudă îi scrie Lidiei Cupșa: „Pupici, copii frumoși, vă iubim și vă așteptăm cu drag acasă”.

O rudă îi spune că o iubește și o așteaptă acasă pe 28 aprilie 2019, ea răspunde că abia așteaptă să se revadă | Foto: captură Facebook Lidia Cupșa

E miezul ultimului semestru al masterului la care este înscrisă Lidia Cupșa.

Cerea mici de România în preziua examenului

Conform tabelului, examenele încep pe 10 iunie. Între 3 și 9 iunie sunt însă programate stagii clinice pentru anul I și anul II de la master.

Examenele de la kinetoterapie și stagiile clinice începeau pe 3 iunie și se terminau la final de iulie

În ziua de 9 iunie, Lidia Cupșa are o discuție cu o rudă pe Facebook. Îi cere „un mic de România”. Acesta îi răspunde sincer: „Promit că va veni vremea să facem și noi un grătar la anu”.

Imaginea distribuită pe 9 iunie 2019 de Lidia Cupșa, în care cerea mici de România și i se răspundea că vom face un grătar „la anu”

Este tufă de Veneția”

Cei care o cunosc spun că Lidia Cupșa are mari probleme și pe partea de cunoștințe medicale. 

Această persoană nu are niciun fel de cunoștințe medicale, deși are o diplomă de absolvire cu numele ei. Este tufă de Veneția.

O sursă:

„Următorii pași pentru ea ar fi să-și găsească un angajator permanent, care să-i elibereze o intenție de angajare și cu acest acord se va putea înscrie în examen pentru accesul în Ordinul Kinetoterapeuților din departamentul unde este înregistrat angajatorul”, declară o sursă pentru ziar.

Pentru echivalarea în Franța a studiilor făcute în România în domeniul kinetoterapiei, sunt necesare mai multe stagii de completare, din cauza diferenței de curricule dintre sistemele de învățământ. În funcție de fiecare caz și diplomă, se recomandă un număr de ore practice. După efectuarea lor, se dă și un examen oral, în care viitorul kinetoterapeut va rezolva cazuri clinice.

Eu mă întreb dacă are curajul să se ducă la examen, pentru că nu vorbește nici franceză bine, mai ales jargonul medical. Nu știu dacă se duce în fața Ordinului în halul în care e ea pregătită.

O sursă din domeniu:

Lidia Cupșa distribuia știrea că un parazit produce cancerul

„Pe lângă faptul că a demonstrat că nu se pricepe, multe distribuiri de pe Facebook ne-au pus și mai tare pe gânduri”, spune o altă sursă.

Pe 15 septembrie 2018, în plin master, Lidia Cupșa distribuia știrea „Reputat chimist român: cancerul este produs de un parazit! Află în ce condiții dobândești boala!”, de pe site-ul furicurent.ro. În 2014, textul apărea pe blogurile Adevărul. Ziarul nota articolul de pe blog cu un disclaimer, „Conform specialiştilor din domeniu, parazitul «trematodul» nu se află printre cauzele cancerului”, și întrerupea seria „dezvăluirilor naturiste” despre cancer.

Una dintre postările de pe Facebook-ul Lidiei Cupșa, cea în care distribuia informația că un parazit produce cancerul

Acum, tot ce o mai desparte de un cabinet de kinetoterapie din Franța este un examen. 

Libertatea a contactat Ordinul Kinetoterapeuților din zona în care locuiește familia Cupșa, pentru a vedea câți kinetoterapeuți români au primit drept de liberă practică și în ce circumstanțe acest drept poate fi anulat sau refuzat. Răspunsul primit a fost să revenim cu solicitarea după criza COVID-19. 

Din informațiile de pe site-ul instituției, „exercitarea ilegală a profesiei de kinetoterapeut se pedepsește cu doi ani de închisoare și cu o amendă de 30.000 de euro”.

Cupșa: „Prezența este facultativă”

Libertatea a încercat să o contacteze pe Lidia Cupșa. Ea nu a răspuns la telefonul de România intrat în posesia ziarului, așa că reporterii au abordat-o pe Facebook și pe e-mail.

Bună ziua. (…) Aș dori să discutăm pe tema urmării de către dumneavoastră a cursurilor Universității din Craiova până în 2019, având în vedere că în ultimii ani ați locuit în Franța. Aș dori un număr de telefon la care să vă putem contacta. În caz contrar, aș dori să vă trimit o serie de întrebări în scris. Vă mulțumim. – mesajul ziarului Libertatea

Lidia Cupșa | Foto: Facebook

Ca răspuns, Lidia Cupșa a amenințat ziariștii cu judecata și a reproșat că ea este „persoană fizică” și nu poate primi întrebări conform Legii nr. 544/2001, deși ziarul nu invocase respectiva lege. Apoi, a susținut că întrebările sunt „aspecte sancționate de altfel de Codul Civil, GDPR și jurisprudența CEDO”. Ea a pus în CC-ul e-mailului adresa unui avocat.

Totuși, Lidia Cupșa a oferit explicații sumare despre absenteismul de la cursuri. „Apropos, la facultatea dvs. prezența era obligatorie la toate cursurile și în fiecare zi? Legal, prezența la cursurile universitare este facultativă, este la opțiunea studentului când și la ce cursuri participă, esențială fiind prezența la examene. Dacă doriți o condică de prezență, o puteți solicita facultății, eu una nu am ținut-o. Nici facultatea probabil nu o are, nefiind obligatorie, cu excepția celei de la examene”, a spus ea. 

Apoi a conchis: „Mai departe, că am călătorit în Franța, când și cât, în ce zile sau perioade ale lunii, anotimpuri etc, sunt chestiuni de viața personală (familială), care nu vă privesc pe dvs, eu nefiind nici măcar persoana publică pentru a-mi adresa dvs. astfel de întrebări. Consider subiectul inchis”.

Răspunsul Lidiei Cupșa

Universitatea Craiova o contrazice

Universitatea a invocat GDPR când a venit vorba explicit de Lidia Cupșa, însă a contrazis-o pe kinetoterapeuta de la distanță. 

Facultatea de Educație Fizică și Sport, studii de licență și master se organizează la învățământ de zi, cu frecvență.

Răspunsul Universității Craiova:

Ziarul s-a dus să verifice povestea și în Craiova. Pe 23 septembrie 2020, Libertatea a intrat în biroul profesorului universitar doctor Marian Dragomir, decanul Facultății, aflat în ultima lui zi în acea poziție.

Marian Dragomir, fost decan al Facultății de Educație Fizică și Sport | Foto: Vlad Chirea, Libertatea

Extrem de amabil la început, Dragomir și-a adus aminte de numele femeii și a spus că „din ce știu, e dintr-o familie bună, de kinetoterapeuți”, apoi a confirmat că „așa știu, cu aproximație, că a făcut și licența, și masterul la noi, a terminat în 2019, parcă”.

Rugat să verifice cu exactitate, Dragomir a părăsit încăperea pentru a vorbi cu secretarele, însă a revenit repede, scuzându-se că „se depun dosarele”, iar secretarele au foarte multă treabă. A promis că se va ocupa a doua zi de cererea noastră, însă n-a mai răspuns niciodată la multele apeluri și mesaje.

Urmărește-ne pe Google News