Proiectul de lege a fost inițiat de un grup de parlamentari preponderent PNL, și a fost votat de Senat cu cu 91 de voturi pentru și o abținere. În cadrul dezbaterilor, senatorul PMP Traian Băsescu a afirmat că există „o criză a lemnului de foc”, dar nu este convins de forma propunerii legislative, care ar fi deficitară. Liderul PMP a spus că va susține o altă inițiativă legislativă, aflată în Parlament, care reglementează problema lemnului de foc prin modificarea unui articol din Codul silvic.

La rândul său, senatorul USR Vlad Alexandrescu a solicitat retrimiterea propunerii legislative la comisie, dar plenul a respins cererea prin vot.

Proiectul de lege interzice exportul de lemne de foc, pe următorii trei ani, motivația fiind că prețul lemnului pentru foc s-a dublat în România din 2015 și până în prezent, iar aprovizionarea cu lemne de foc în mediul rural a devenit o problemă socială gravă.

„Este interzis exportul de lemne de foc cu diametrul de maximum 20 cm până la 4 metri lungime, pentru o perioadă de maximum 3 ani”, se arată în inițiativa legislativă.

În plus, proiectul prevede şi ca Ministerul Pădurilor şi Apelor să reglementeze preţul de vânzare, în 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii, prin ordin al ministrului.

Inițiatorul menționează că, începând cu 2016, prețul metrului cub de de lemn de foc s-a dublat față de anul anterior.

”Având în vedere datele statistice privind consumul de lemne de foc din gospodăriile populației, încălzirea individuală realizându-se preponderent pe bază de lemne de foc (60,75%) în condițiile actuale, aprovizionarea cu lemne de foc în mediul rural a devenit o problemă socială gravă. Astfel, profitând de această scădere a ofertei pe piață, operatorii economici cumpără de la Romsilva lemne de foc ieftin şi le vând la preţuri mult mai mari”, se spune în proiectul de lege.

Citește și: Aleșii vor un nou drapel național pe Palatul Parlamentului, în valoare de peste 50.000 de euro

Urmărește-ne pe Google News