Prin cea mai recentă expoziție a sa – „Works (Scale 1:2)” – Raluca Popa a făcut practic o retrospecție a școlii din anii 90 din România, care, în opinia sa, nu este foarte diferită de educația de astăzi.
Astfel, doar cu un creion grafit și cu un instrument numit pantograf, artista a reușit să expună ca printr-o oglindă lucrările ei de control de la vremea aceea. Folosind această tehnică, a reușit să elimine orice diferență dintre scrisul ei și al profesorului, corecturile fiind „mascate”.
Școala 9: Cum v-a venit ideea să faceți expoziția Works (Scale 1:2)?
Raluca Popa: Works (Scale 1:2) este o serie de 13 cărți realizate manual, fiecare fiind dedicată unei discipline școlare ca matematica, limba română, muzica și altele. Este cea mai recentă lucrare a mea. Am terminat-o acum câteva săptămâni, după un proces de lucru de jumătate de an. Bine, n-am să te mint, au mai fost și câteva pauze.
În perioada corona am petrecut mult timp cufundată în cărți și am început să mă gândesc serios să produc eu însămi cărți. Așa mi-a venit ideea de a face o serie de cărți bazate pe arhiva mea personală de lucrări de control, pe care am început să le strâng, să le colecționez în anul 1992.
Apoi, în 2021 curatorul Tevž Logar m-a invitat să particip la ZABEL, The Biennale of Tirana și am discutat despre realizarea acestei lucrări în contextul expoziției. Din motive evidente la acea dată, bienala a fost amânată pe termen nedefinit.
Cu toate acestea, mi-am dorit să arăt această lucrare, iar expoziția de la Gaep a fost o oportunitate pe care am folosit-o. Expoziția face parte dintr-o serie de trei expoziții online pe tema desenului contemporan.
– De ce ați ales școala din anii 90 ca subiect de interes pentru această expoziție?
– Works (Scale 1:2) se bazează pe o arhivă de 197 de lucrări de control personale, pe care am început să le colecționez, după cum am menționat deja, în 1992, pe când eram în clasa a VI-a. În 2013 am publicat în revista Idea trei facsimile ale unor lucrări de control la cultură civică, despre proprietate, salariu, grevă. Mi-am dat seama atunci că mi-ar plăcea să lucrez mai mult cu acest material foarte neobișnuit, dar nu știam cum ar trebui să-l abordez. Peste ani am încercat tot felul de soluții destul de nesatisfăcătoare.
Intenționat, am folosit doar un simplu creion, grafit și un instrument numit pantograf pentru a copia la scara 1:2 toate lucrările de control din arhivă.
Corecturile și calificativele sunt astfel încorporate în blocul de text monocrom, făcând imposibilă discernerea între ceea ce se presupune a fi textul scris de mine și ceea ce este considerat greșit, și eventual corectat și notat.
Am menționat cu altă ocazie că sunt interesată să aduc procesele de învățare în practica mea artistică, iar lucrarea prezentă este o redare a intenției mele.
„Îmi amintesc imensa anxietate înainte de a adormi, dacă aveam lucrări”
– Ce vă amintiți de la lucrările de control? O întâmplare, cum vă simțeați?
– Am iubit anii de studiu. Totuși, îmi amintesc imensa anxietate înainte de a adormi sau în drum spre școală a doua zi, dacă aveam lucrări de control, examinări. Mi-a luat mult timp până am reușit să trec peste această formă de anxietate care s-a infiltrat încet-încet în toate aspectele vieții mele.
Acesta este, desigur, traseul meu și nu pot generaliza, însă se poate deduce că modul de funcționare a școlii a îngăduit și a contribuit la generarea unor sentimente ca frica, anxietatea, rușinea. Îmi amintesc, de asemenea, copiatul masiv la lucrări, examene, adeseori acceptat tacit în cadrul școlar și universitar, și pe care l-am considerat întotdeauna un act nedemn, iresponsabil.
„Aș vedea școala ca urmând un model descentralizat, o școală integrată în spațiul local”
– După cum putem observa, școala de atunci și școala de acum nu sunt foarte diferite. Credeți că este necesară o schimbare?
– Am doar impresii vagi despre cum este școala astăzi. În general, aș vedea școala ca urmând un model descentralizat, o școală integrată în spațiul local și modelată de geografia și istoria locului, de comunitățile autohtone. Asta înseamnă că mi-ar plăcea să se stabilească un fel de comunicare între școlile dintr-o regiune, între școlile dintr-un oraș și cele de la sate, dacă elevii ar avea oportunitatea să se întâlnească, să se cunoască și să lucreze uneori împreună.
Mi-aș putea imagina introducerea în permacultură ca fiind o activitate benefică, de exemplu, la fel cum cred că ar fi benefică familiarizarea reală cu artele, arta vizuală, filmul, teatrul, performance-ul, istoria artei, în cadrul tuturor instituțiilor școlare. Opiniile mele sunt, desigur, foarte mult influențate de educația mea liberală în domeniul artelor.
Interviul complet, în Școala 9.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro