Dacă nu se testează din nou singuri, în privat, plătind din propriul buzunar, aceşti pacienţi rămân, pentru statul român, COVID-pozitivi. Care sunt pașii?

Bolnavii sunt externaţi din spital, pentru că nu mai au simptome sau au o formă a bolii suficient de uşoară, iar apoi sunt rugaţi să se  autoizoleze la domiciliu încă patru zile. 

E o decizie a ministrului Tătaru, nu are nicio legătură cu hotărârea Curții Constituționale.

Ce înseamnă, de fapt, asta în practică? Cine garantează că aceşti pacienţi se vor izola o perioadă suficient de îndelungată încât să nu mai transmită virusul, dar şi că nu-şi vor îmbolnăvi rudele sau colegii de apartament?

În mai mult de patru luni de pandemie, internarea pacienţilor, inclusiv a celor asimptomatici, a fost în primul rând o măsură de control a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. 

O măsură luată nu atât pentru bolnavi, cât pentru a-i proteja pe ceilalţi, România având spitale mari, pavilionare, o structură demodată, dar numai bună de timp de pandemie, pentru că putea face loc multor bolnavi.

Cazul lui R.

R. are 29 de ani, locuieşte într-un oraş de provincie şi săptămâna trecută a făcut testul pentru coronavirus din proprie iniţiativă, la o clinică privată. Avea febră, frisoane şi dureri de muşchi în tot corpul. 

Testul pozitiv l-a transformat într-unul din cele 28.582 de cazuri de COVID-19 diagnosticate până în prezent pe teritoriul României. 

În aceeaşi zi, R. a lăsat DSP-ului din judeţ toate datele contactelor sale apropiate şi a fost dus cu ambulanţa într-unul din cele 2 spitale care tratează cazuri de COVID-19 în oraşul său. 

Aici a început tratamentul, cu paracetamol şi algocalmin şi minime contacte cu personalul medical, la vizitele de dimineaţă, în care i se iau temperatura şi saturaţia de oxigen. 

O săptămână mai târziu, lui R. i s-a făcut testul de control, iar sâmbătă, 4 iulie, au venit rezultatele: este în continuare pozitiv. Încă are virusul. Încă are oboseală, slăbiciune, dureri în braţe. 

Medicii i-au spus că mai poate rămâne patru zile în spital sau îl pot externa chiar şi astăzi, dar că, în ambele cazuri, nu i se va mai face nicio investigaţie în spital. Iar testul de COVID-19 nu i-l va face nimeni în sistemul public, ci va trebui la un moment dat să-l repete singur, dacă vrea să ştie că s-a vindecat. 

De el se ocupă medicul de familie

Alegerea lui R. este practic următoarea: 

  1. Se poate întoarce astăzi acasă, acolo unde stă cu tatăl său, intrat în izolare de la diagnosticul lui R., cum i-au cerut autorităţile, dar fără ca tatăl să fi fost testat de COVID-19, pentru că nu avea simptome. Deci în acest moment, este la fel de probabil ca tatăl său să aibă sau nu virusul.
  2. Mai poate aştepta 4 zile în spital şi să revină acasă apoi, neştiind dacă, în aceste 4 zile, a scăpat de virus sau va fi în continuare pozitiv, deci va risca în continuare să-i infecteze pe alţii.

În ambele cazuri, după externare, de starea lui R. se va ocupa medicul de familie, prin ceea ce Ministerul Sănătăţii numeşte  “sistemul de telemedicină”. Concret, prin telefon. 

Ca să poată reveni la locul său de muncă, R. va trebui să aibă un document care să ateste că s-a vindecat. Asta înseamnă că va trebui să-şi repete singur testul în privat. 

R. şi cei ca el pot ajunge în centralizările autorităţilor doar după ce medicul său de familie îl va raporta mai departe drept pacient vindecat de COVID-19. Deci doar după ce pacientul va repeta de suficiente ori testul, pe propria cheltuială, încât să afle că s-a negativat. 

Nimeni nu spune ce se întâmplă cu oamenii care nu-şi permit să plătească testul o dată, de două ori, de câte ori va fi necesar pentru a demonstra angajatorilor că pot reveni la muncă. 

1.000 de oameni

În situaţia lui R. sunt în acest moment peste 1.000 de pacienţi, care nu sunt nici internaţi, nici vindecaţi. 

Sunt cei 1.007 de “asimptomatici externaţi după 10 zile de la depistare”, aşa cum apar aceştia în centralizările Ministerului Sănătăţii. 

Despre ei nu putem şti exact cât va dura vindecarea, nici cât de sigur este că nu mai transmit virusul, nici cum se va îngriji fiecare dintre ei de propria situaţie de-acasă, din familie. 

Statusul lor scapă printre crăpăturile sistemului de monitorizare epidemiologică, în zile în care autorităţi precum Centrul european pentru prevenţia şi controlul bolilor ne avertizează că de acest sistem de supraveghere epidemiologică depinde şi succesul în lupta cu pandemia de coronavirus. 

Aceşti 1.007 sunt cazurile depistate, dar tratate, în fond, ca şi cum nu ar fi fost depistate. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News