Potrivit sondajelor, AfD se află pe locul doi înaintea alegerilor din 23 februarie, cu un procent de 20 % din intențiile de vot.
Co-președintele AfD, Tino Chrupalla, a formulat clar obiectivele partidului său la conferința de la Riesa, din landul Saxonia, spunând că „acum trebuie să lăsăm în urmă cele 20 de procente și să continuăm să urcăm”.
Sursa video: AFP
Cu toate acestea, Alice Weidel, care în această săptămână a purtat o discuție cu miliardarul Elon Musk, ce a susținut partidul pe platforma sa X, nu are nicio șansă realistă de a deveni liderul Germaniei, în condițiile în care celelalte partide refuză să colaboreze cu AfD.
Peste 60 de universități germane, dar și austriece au anunțat vineri, 10 ianuarie, că se retrag de pe rețeaua socială X, după ce Elon Musk a anunțat că o sprijină pe Alice Weidel.
Tema centrală: atacurile împotriva imigrației
Alice Weidel este de ani de zile una dintre cele mai cunoscute figuri ale partidului. Tema ei centrală este presupusa prăbușire a securității interne ca urmare a imigrației.
Ea este o excepție în AfD, partid dominat de bărbați, fiind una dintre puținele femei care a susținut deschis că are o relație cu o femeie de origine srilankază.
Printre altele, Alice Weidel a spus că vrea să reia importurile de gaz rusesc, după ce livrările spre Europa via Ucraina au încetat definitiv la 1 ianuarie 2025.
Principalul bloc conservator al opoziției CDU conduce în sondaje cu aproximativ 30% din intențiile de vot, iar candidatul său, liderul partidului, Friedrich Merz, este favorit pentru a deveni următorul cancelar al Germaniei.