Marine Le Pen, președintele partidului extremist Frontul Național din Franța, a ţinut un discurs în cadrul conferinței internaționale „Europa noastră – Europa Națiunilor”, organizată sâmbătă, la Sinaia, de Mișcarea pentru o Europă a Națiunilor și Libertăților.

Președinta Frontului Național din Franța a afirmat că Uniunea Europeană nu este adaptată la provocările secolului XXI și a făcut un apel către români să se unească în jurul forței naționale. Discursul preşedintei frontului Naţional din Franţa s-a axat pe o singură idee, şi anume că din punct de verere economic Uniunea Europeană „este un eşec”.

„Din punct de vedere economic, UE este aşadar un eşec absolut. Efectele sunt devastatoare şi distrug orice speranţă de creştere şi dezvoltare. Acesteia nu-i pasă de prosperitatea naţiunilor vreadoar să îşi impună dogmele sale. Moneda euro este un instrument economic esenţial . Valoare sa simbolică este doar secundară. Atunci când un instrument nu funcţionează , când este inutil sau periculos, acesta trebuie schimbat. Trebuie să îţi găseşti greşelile şi să le corectezi. Moneda euro a fost o mare greşeală, cu consecinţe grele. Însă Uniunea Europeană refuză să recunoască acest lucru” , a precizat preşedinta Frontului Naţional din Franţa.

Marine Le Pen mai susţine că Uniunea Europeană este incapabilă să facă faţă migranţilor şi că singura soluţie este ca fiecare stat să îşi securizeze frontierele.

„În 2011 am mers la Lampedusa şi am spus că cele câteva sute de migranţi care soseau acolo vor deveni în scurt timp sute, apoi mii şi apoi milioane şi zeci de milioane. M-au luat în râs, m-au catalogat extremistă, dar iată că atunci eram în 2011 şi acum suntem în 2016. În 2015 au intrat în Europa 1,5 milioane de migranţi, în 2016 aşteptăm între 3 şi 5 milioane. A guverna înseamnă a prevedea. De ani de zile noi susţinem că nu trebuie să acceptăm migranţi în UE. Trebuie să ajutăm la crearea de tabere umanitare cât mai aproape de ţările aflate în conflict pentru a proteja populaţia şi a o securiza şi ar fi trebuit să evităm războaiele care nici nu ar fi existat dacă noi nu am fi acolo. UE E INCAPABILĂ SĂ facă facă migranţilor, singura soluţie este să ne luam în mână soarta, să securizăm popriile frontiere fiecare stat în parte”, a mai adăugat Le Pen. Aceasta a ţinut să sublinieze şi faptul că  „islamismul pare să avanseze spre România”.

Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”
Recomandări
Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”

 

Evenimentul de la Sinaia face parte dintr-o serie de întâlniri organizate în diverse țări europene de membri din grupul „Europa Națiunilor și a Libertății” din Parlamentul European, cu scopul de a iniția un dialog cu reprezentanți ai partidelor politice și ai grupurilor civice care sunt interesate de doctrina sau ideile naționaliste din țările Europei de azi.

5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Înainte de începerea evenimentului politic, europarlamentarul Laurenţiu Rebegea, împreună cu vicepreşedintele Frontului Naţional, francezul Edoard Ferrand, au depus coroane cu flori şi au participat la o scurtă slujbă la mormântul de la Mănăstirea Sinaia a fostului prim – ministru al României, Take Ionescu, care de altfel a sprijinit lupta pentru unitatea națională a românilor din afara granițelor.

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Exit Poll, ora 15.00 – Alegeri Parlamentare 2024. Surprize totale în numărătoarea CURS, AVANGARDE și IRES! Harta colorată a României
FANATIK.RO
Exit Poll, ora 15.00 – Alegeri Parlamentare 2024. Surprize totale în numărătoarea CURS, AVANGARDE și IRES! Harta colorată a României
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală - 28,6% la ora 14. În 2020, la aceeaşi oră, era 16,77%. HARTĂ: topul pe judeţe
Observatornews.ro
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală - 28,6% la ora 14. În 2020, la aceeaşi oră, era 16,77%. HARTĂ: topul pe judeţe
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI