Extremiștii de la HVIM condamnați definitiv la câte 5 ani de închisoare, ridicați de polițiști de la locuințele lor

Lucrătorii de la Biroul Urmăriri din cadrul Poliției Române au pus în executare decizia definitivă de miercuri a ICCJ, în cazul celor doi, după ce aceștia au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare cu executare, afirmă surse judiciare.

Potrivit acestora polițiștii i-au găsit pe cei doi la locuințele lor și i-au preluat pentru executarea formalităților de încarcerare.

Pedepse blânde, majorate de ICCJ

Szocs Zoltan și Beke Istvan, lideri ai grupării „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, condamnați inițial de CAB la 10 luni și 8 zile, respectiv 11 luni și 6 zile închisoare cu executare, în dosarul în care sunt acuzați că intenționau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie 2015 de la Târgu Secuiesc, vor executa câte cinci ani de detenție, a decisdefinitiv ICCJ.

Instanța supremă a admis, miercuri, apelul DIICOT împotriva deciziei Curții de Apel București din acest caz, iar după rejudecare și schimbarea încadrării faptelor celor doi, a decis condamnarea acestora la câte cinci ani de închisoare cu executare.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Aceștia au fost condamnați pentru act de terorsim în sensul de plănuire a unui atentat care pune în pericol securitatea naţională sau atentatul contra unei colectivităţi şi acte de diversiune respectiv pentru instigare la această faptă.

Instanța supremă a menținut toate celelalte dispoziții ale primei decizii, respectiv și aceea de desființare a grupării “Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania.

„În temeiul art.404 alin.4 lit. i) Cod procedură penală raportat la art. 52 Cod procedură penală, constată că organizația, fără personalitate juridică pe teritoriul României, «Mișcarea de Tineret 64 de Comitate» – HVIM și Asociația «Szent Laszlo Serege» – CIF 25683642 au caracter fascist, rasist și xenofob, în sensul art.2 alin.1 lit. a) din O.U.G . nr.31/2002, republicată”, au stabilit judecătorii CAB.

Decizia de miercuri este definitivă iar cei doi urmează să fie încarcerați.

Atentat la colectivitate

Szocs Zoltan și Beke Istvan au fost trimiși în judecată de DIICOT pe 19 mai 2016, pentru instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități și instigare la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive.

În rechizitoriul transmis CAB la acea vreme se arăta că pe teritoriul României a fost semnalată preocuparea unor cetățeni străini și cu dublă cetățenie pentru alimentarea interesului membrilor extensiei în România a structurii naționalist-extremiste ungare “Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” — HVIM pentru dezvoltarea propriilor abilități fizice, în vederea inițierii de acțiuni violente care să conducă la materializarea obiectivelor autonomiste și revizioniste promovate prin mesaj public de membrii respectivei organizații iredentiste (refacerea “Ungariei Mari”).

Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ
Recomandări
Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ

Astfel, la data de 10 octombrie 2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii organizațiilor locale ale extensiilor în România ale HVIM Ungaria, Szocs Zoltan, care era președinte al HVIM Transilvania, i-a trasat lui Beke Istvan, președinte al organizației Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania, sarcina de a confecționa un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, în orașul Târgu Secuiesc, în data de 1 decembrie 2015, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către etnicii români a Zilei Naționale a României.

DIICOT arată că Szocs Zoltan l-a determinat pe Beke Istvan să-și asume în fața șefului ierarhic pe linie de organizație HVIM executarea acțiunii ordonate, în realizarea căreia ulterior acesta a efectuat demersuri de procurare a mijloacelor și instrumentelor necesare confecționării unui astfel de dispozitiv.

Procurorii notează că, pe parcursul respectivei întâlniri, s-a convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, prin utilizarea unui fitil care “ar face să se aprindă cel puțin 3 — 4 petarde simultan” și că mai trebuie “doar o baterie”. Dispozitivul urma să fie detonat de la distanță, prin intermediul unui telefon mobil.

Marcel Ciolacu și George Simion conduc la prezidențiale și în sondajul CURS. Pe ce locuri sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă
Recomandări
Marcel Ciolacu și George Simion conduc la prezidențiale și în sondajul CURS. Pe ce locuri sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă

Cu bomba în coșul de gunoi

Ca loc de amplasare a dispozitivului a fost propus perimetrul din zona în care se află statuia lui Gabor Aron, unul dintre participanții la întâlnire propunând ca acesta să fie așezat într-un coș de gunoi din centrul localității, situat pe traseul de deplasare a paradei militare.

În aceeași zi, Beke Istvan a fost reținut de procurori și arestat preventiv. Ulterior, procurorii au extins cercetările în acest dosar și l-au reținut și pe Szocs Zoltan, care, de asemenea, a fost arestat.

Anchetatorii au descoperit că Beke Istvan este administratorul SC B.I.A. Electronic SRL, cu sediul în Târgu Secuiesc, județul Covasna, și că folosea un teren situat pe raza localității Estelnic, unde are amenajat un poligon de airsoft.

La perchezițiile efectuate la reședințele lui Beke Istvan, procurorii au găsit 195 de dispozitive explozive clasa articole pirotehnice categoria a III-a cod FP3, dintr-un total de 400 de bucăți achiziționate cu încălcarea legii; materii explozive — clasa articole pirotehnice categoria a II-a cu fum alb; dispozitiv de inițiere și temporizare a impulsurilor electrice de 12 V.

Citește și Taxa de pod de la Feteşti-Cernavodă ar putea fi desfiinţată. Ce prevede proiectul unor deputați PNL

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI