“Foarte multe cupluri au venit, de-a lungul timpului, şi s-au interesat dacă se pot căsători la Muzeul Satului. Ei bine, o pot face. Dar din toamnă. Vom avea preoţi care îi vor cununa în Biserica Turea, pe care am redeschis- o azi (ieri-n.r.), odată cu împlinirea a 75 de ani de existenţă a muzeului”, ne-a spus Paula Popoiu, directorul general al Muzeului Satului. Lăcaşul de cult trebuie însă să fie resfinţit, iar acest lucru se va întâmpla în câteva luni. Aici nu se vor oficia numai nunţi, ci şi botezuri. Şi dacă ajungeţi în zona bisericii, nu ezitaţi să vizitaţi partea de sud a muzeului, care a fost deschisă ieri vizitării. Biletul de intrare costă 6 lei pentru adulţi, 3 lei pentru pesionari şi 1,5 lei pentru elevi şi studenţi.
Lăcaşul de cult are o vechime de 251 de ani
Biserica de lemn din Turea a fost construită în 1760, într-un sat din judeţul Cluj, iar în 1948 a fost transferată la Muzeul Satului din Capitală. În perioada interbelică, istoricul Alexandru Tzigara- Samurcaş a cumpărat şi a mutat biserica din lemn la Bucureşi, fiind una dintre primele de acest fel transferate într-un muzeu din România. Are temelie din piatră de râu, bârne de stejar, acoperiş în patru ape şi învelitoare şiţă de stejar.
foto: Gabriel Miron

 
 

Urmărește-ne pe Google News