Într-o primă fază, societatea ar urma să concedieze peste 100 din cei 740 de angajaţi, potrivit reprezentanților Instituţiei Prefectului din Satu Mare.

„SC Electrolux Romania SA a înştiinţat la sfârşitul anului trecut Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare despre iniţierea procedurilor de concediere colectivă. Pentru a afla situaţia salariaţilor afectaţi de concedierea colectivă, prefectul Radu Roca, alături (…) de directorul executiv al AJOFM, Simona Derşidan, a avut azi o întâlnire cu reprezentanţii SC Electrolux România SA Satu Mare, respectiv cu directorul Peter Micula, cu liderul de sindicat Sorin Faur şi cu managerul de resurse umane Mircea Ciobanu. În urma discuţiilor purtate reiese faptul că societatea SC Electrolux Romania SA se confruntă cu reducerea numărului de comenzi începând cu luna martie 2022 ca urmare a pierderii unui volum însemnat de comenzi din Ucraina şi din Federaţia Rusă”, a transmis Instituţia Prefectului, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Mai mulți angajaţi au fost trimişi deja în şomaj tehnic, iar societatea a cerut măsuri de sprijin.

Conform reprezentanților Instituției Prefectului, în urma înştiinţării privind disponibilizarea colectivă, AJOFM Satu Mare a contactat Electrolux şi, de comun acord, s-au organizat, pe data de 13 decembrie 2022, mai multe întâlniri cu salariaţii afectaţi de disponibilizarea colectivă, în vederea acordării următoarelor măsuri de preconcediere colectivă prevăzute de lege:

Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator
Recomandări
Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator
  • informarea privind prevederile legale referitoare la protecţia şomerilor şi acordarea serviciilor de ocupare şi de formare profesională;
  • plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local şi instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă;
  • reorientarea profesională în cadrul unităţii sau prin cursuri de formare de scurtă durată;
  • sondarea opiniei salariaţilor şi consilierea acestora cu privire la măsurile de combatere a şomajului.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.