Concernul IKEA a concediat încă din septembrie aproape 500 de angajaţi, după ce s-a decis închiderea unităţii din Suceava. Reprezentanţii Nestle şi-au mutat deja activitatea la Varna, în Bulgaria, iar Coca-Cola HBC a tras obloanele la Oradea, iar pe piaţă au apărut zvonuri, infirmate deocamdată, conform cărora şi fabrica din Iaşi va fi mutată în Republica Moldova.
Am rămas şi fără îngheţata de la Nestle
Nestle va asigura pachete salariale compensatorii tuturor celor 76 de angajaţi afectaţi de această acţiune şi îşi va continua investiţiile pe piaţa de îngheţată din România, mai ales în ceea ce priveşte forţa de distribuţie şi cea comercială.
Ciocolata «Poiana» ne-a fost luată de bulgari
Pasta de dinţi Colgate nu se mai fabrică la noi din luna martie
Concernul IKEA a renunţat la producţie, dar vrea noi magazine
Coca-Cola a concediat 102 angajaţi de la Oradea
1.200.000 de şomeri anul viitor
Previziunile liderilor de sindicate în ceea ce priveşte numărul total al şomerilor până la finele lui 2009 sunt extrem de sumbre. Potrivit lui Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, până la sfârşitul anului viitor se vor înregistra peste 1,2 milioane de persoane disponibilizate din diverse societăţi.
Mii de salariaţi, disponibilizaţi din companiile cu probleme
România este din ce în ce mai mult afectată de criza financiară, în ciuda optimismului afişat de autorităţile de la Bucureşti. Chiar acum, în prag de sărbători, marile fabrici anunţă megadisponibilizări. În jur de 86.000 de angajaţi din întreaga ţară vor rămâne pe drumuri.
Dacia Piteşti
Producătorul autohton de autoturisme şi-a oprit activitatea de joi, 20 noiembrie, până în data de 7 decembrie. Astfel, 9.000 de muncitori au fost nevoiţi să intre în şomaj tehnic, primind 85 la sută din salariu. De suferit au avut şi fabricile de componente auto care lucrează cu Dacia, acestea fiind nevoite să-şi trimită acasă în jur de 2.000 de salariaţi. Ei vor fi plătiţi cu sume între 75% şi 85% din leafă. O altă fabrică ce lucra cu uzina de la Piteşti a trebuit să-şi concedieze 800 de angajaţi.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea
A anunţat că ar putea face disponibilizări în cursul lunii viitoare. Aproximativ 550 de persoane ar putea fi afectate, din care 200 sunt reprezentate de pensionarireangajaţi, iar diferenţa de 350 de muncitori reprezintă salariaţii care în prezent îndeplinesc condiţiile de pensionare.
Arcelor Mittal Galaţi
Combinatul trimite în concediu forţat aproximativ 2.800 de salariaţi ca urmare a crizei financiare. Conform unor surse, Mittal a anunţat şi disponibilizări: aproximativ 50% din cei 14.400 de angajaţi vor avea de suferit de pe urma reducerii producţiei.
Azomureş
Conducerea combinatului trimite acasă 250 de angajaţi şi anunţă înjumătăţirea producţiei. În 2009 ar putea fi concediaţi 2.000 de oameni.
Avioane Craiova
Liderul de sindicat, Victor Peta, a anunţat că cei 680 de angajaţi ai fabricii de avioane vor fi trimişi acasă până în februarie 2009. În această perioadă ei vor primi 80% din salariu.
Asociaţia Română a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO)
Potrivit conducerii ARACO, circa 70.000 de angajaţi din construcţii vor fi disponibilizaţi până în prima lună din 2009. Acestora ar putea să li se alăture alţi 35.000 de oameni.