ComenteazăIntr-un secol in care tehnologia capata noi sensuri, cativa oameni au curajul sa mestereasca un obiect vechi de secole: clopotul bisericesc. In vremuri de razboi, aceste obiecte erau transformate in tunuri, iar pe timp de pace redeveneau clopote. Acum, au ramas putini clopotari, printre ei si inginerul Mihaescu. Garantia clopotelor sale este de 300 de ani, iar realizarea lor se face dupa o reteta secreta, mostenita din tata-n fiu.
La aproape 70 de ani, intr-un atelier dintr-un cartier marginas al Capitalei, inginerul Mihai Ioan Dan Mihaescu inca mestereste la clopote. O face de 15 ani, iar din mainile lui au iesit peste 300 de asemenea obiecte care bat astazi in biserici din intreaga tara. Lucreaza dupa o tehnica foarte complicata si le plamadeste dintr-un amalgam numai de el stiut. “Bunicul meu avea o turnatorie la Focsani, iar eu am mostenit reteta de la el”, povesteste inginerul. Clopotele sunt facute din bronz, insa un bronz mai special, dupa cum recunoaste Ioan Mihaescu. “Este un amestec de cupru si staniu, insa nu va pot spune proportiile pentru ca este secret. Fiecare are propria lui reteta”, completeaza el.
De turnarea propriu-zisa nu se ocupa inginerul. Are echipa lui. Fratii Norocel ii sunt alaturi inca de la inceput: Ion, care-i seful, Dumitru si Petre. Toti stiu meserie indeajuns sa toarne un clopot cu ochii inchisi. In hala unde muncesc cei trei, cuptorul de sub pamant arde neincetat. Chiar la intrare zac cateva clopote noi-noute de diferite marimi, iar cel mai mare care a iesit pe poarta atelierului a avut 600 de kg. “Temperatura de ardere este foarte mare, intre 1.100 si 1.200 de grade Celsius. Clopotele mici le realizam dupa modele din aluminiu, iar cele mari, de 500-600 kg, le facem dupa sablon”, explica Ion, unul din fratii Norocel. A lucrat in turnatorie o viata intreaga, iar din 1992 este alaturi de inginerul Mihaescu. O caldura inabusitoare preschimba aerul din hala, facandu-l de nesuportat pentru hainele groase de pe noi. Baietii se pregatesc sa toarne un clopot mic, de 65 kg. Forma clopotului se face cu pamant special, adus de pe Dealul Feleacului.
Formele sunt modelate din „pamant care canta”
Este “pamantul care canta”, dupa cum spun batranii din Cluj. Dupa ce forma este uscata, se toarna metalul topit. La extreme are incrustate motive biblice: Nasterea, Botezul, Rastignirea si Invierea. Clopotul se inalta pentru a fi testat. O reverberatie puternica se aude in toata zona. Daca nu ai sti ce se fabrica acolo, ai putea crede ca este vorba de vreo biserica situata in apropiere. Acum e gata, urmeaza sa fie polizat si suflat. Are o garantie de 300 de ani si isi va lua locul binemeritat intr-o biserica, devenind astfel vestitorul tuturor.
Postul de clopotar, refuzat chiar si pentru 1.000 lei
De mai multa vreme, curatorul Bisericii Evanghelice fortificate din satul sibian Rusi, Ecaterina Banciu, incearca, fara succes, sa convinga pe vreunul dintre localnici sa accepte slujba de clopotar, in schimbul a 1.000 de lei pe luna.
Pentru aceasta suma, noul clopotar n-ar avea altceva de facut decat sa traga clopotele bisericii de doua ori pe zi. ”Construita cu doua secole si jumatate in urma, clopotnita bisericii a inceput sa se incline, din 1950, cu un centimetru pe an. Pentru ca nu s-a facut nimic pentru consolidarea terenului, riscul prabusirii acesteia e iminent.
Clopotarul satului are 80 de ani, e surd si bolnav. Ne trebuie, deci, un inlocuitor mai tanar. Nimeni nu vrea insa sa se angajeze sa traga clopotele la ora 6 si la ora 18 de teama prabusirii acesteia. Am incercat sa ii atrag cu un „salariu” de 1.000 de lei pe luna, dar fara succes”, ne-a spus Ecaterina Banciu.