Fost profesor la Universitatea Tehnică Iaşi, Alexandru Coţofan spune că a renunţat la catedră pentru a se concentra la dezvoltarea în ţara noastră a acestei tehnici moderne folosite de americani pentru depistarea pericolelor din aeronavele spaţiale.
În România, aceasta poate fi pusă în practică pentru a preveni prăbuşirea clădirilor la cutremure. Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) a conceput în laboratoarele secrete din SUA o tehnică pentru a schimba complet viziunea asupra pericolelor care pot apărea la complexele aeronave spaţiale, una ce s-a extins mai departe şi poate fi folosită la aproape orice construcţie.
Este vorba despre diagnoza nedestructivă, prin care se poate vedea orice slăbiciune, orice avarie sau durata de viaţă a unei clădiri, a unui pod sau autostradă.
Procedura, utilizată deja în Europa
“Această tehnică a plecat din industria aeronautică de la NASA. Ei au vrut în acest fel să vadă dacă sunt probleme cu navele pe care le construiesc, dacă au fisuri sau probleme din fabricaţie. Este o ramură tehnologică de vârf foarte complexă, la care participă de la matematicieni la opticieni. Diagnoza nedestructivă, pentru că aşa se numeşte, este folosită deja în Germania, Olanda sau Anglia”, spune ieşeanul Alexandru Coţofan.
Astfel, dacă în mod normal, în România o clădire este expertizată în funcţie de anul construcţiei, materialele şi tehnicile folosite, această metodă nouă poate arăta cu precizie locul exact al slăbiciunii, durata de viaţă a imobilului şi soluţiile pentru consolidare.
“Tehnica pe care o folosim este ca şi în cazul unei femei însărcinate, care merge la ecograf să vadă dacă copilul este sănătos, dacă este băiat sau fată”, explică ieşeanul.
Folosind această tehnică, bărbatul susţine că poate analiza un bloc de locuinţe în maximum două zile, iar costurile s-ar ridica la aproximativ 2.000 de euro.