Se intampla si la case mai mari, nu numai in Romania, ca politistii, fie ca sunt de la circulatie sau nu, sa fie impresionati de personalitatea si faima unui sportiv de performanta si sa uite pur si simplu de motivul pentru care l-au oprit pe acesta.
Aflat in concediu cu familia, intr-o localitate situata la 500 de km de Montreal, Adrian Diaconu, vedeta clubului Interbox, a fost oprit pentru un control de rutina al actelor de catre un echipaj al politiei candiene, condus de o femeie.
A semnat si pentru indieni
‘Cum era si firesc, am oprit imediat. Am prezentat actele la control si nu mica mi-a fot mirarea: in clipa in care mi-a vazut numele, politista in cauza a scos un carnetel, un pix, si m-a rugat sa-i dau un autograf! Mi-a spus ca nu a pierdut nici un meci de-al meu si ca este un mare fan al „Rechinului” (n.r. porecla de ring a lui Diaconu). Ne-am si fotografiat impreuna’, a precizat boxerul. Dupa ce a ajuns la lacul unde urma sa pescuiasca, Diaconu s-a trezit cu politisti indieni pe cap: ‘Politista care ma oprise initial comunicase prin statie ca voi merge in acel loc. Evident, si ei venisera tot pentru autografe’.
Niculae, iertat de portughezi
Pe vremea cand evolua la Sporting Lisabona, Marius Niculae (foto) a fost oprit de un echipaj al politiei rutiere din cauza ca nu purta centura de siguranta. Suporteri declarati ai lui Sporting, oamenii legii l-au iertat pe ‘Sageata’.
Si Carmen a dat autografe
In Danemarca, vedeta echipei Slagelsse Carmen Amariei (foto) a acordat autografe politistilor danezi: ‘Am fost oprita la un control de rutina. Cand am coborat, politistii m-au recunoscut, rugandu-ma sa le dau autografe’.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!