ComenteazăLibertatea a găsit-o pe singura femeie care mai respectă tradiţia
La origine, mărţişorul era format din două fire din lână împletite, unul alb şi unul roşu. Bănuţii sau diferitele ornamente au fost adăugate în ultimii 200 de ani. Există un ritual legat de realizarea mărţişorului, care nu mai este ştiut decât de puţine persoane. Cu ajutorul lui Petre Beceanu, unul dintre cei mai cunoscuţi culegători de folclor din Teleorman, am ajuns la o femeie care încă mai ştie tainele tradiţiei de pe vremea dacilor, în Fântânele, o comună situată la 10 km vest de Zimnicea.
Anişoara Peţa are 83 de ani şi îşi aminteşte că firele pentru mărţişoare erau toarse din lână, în luna ianuarie, imediat după Sfântul Ioan, la clacă, exclusiv de femei măritate. Acestea se strângeau în câte o casă şi lucrau firele de lână. O clacă pentru şnurul de mărţişor ţinea şapte zile, dar nu se mai ştie de ce exista un număr fix de zile.
Lâna toarsă era împărţită în două, un fuior rămânea alb, altul era vopsit în roşu. De obicei, vopselurile erau făcute din ceapă sau diferite buruieni. În Teleorman se folosea “malaveţ”, care se dizolvau în oţet sau apă cu sare, pentru a stabiliza culoarea pe materialul textil. “Mamă, cei care aveau bani mai cumpărau şi lâna gata vopsită”, spune Anişoara Peţa.
«În trecut, nu primeau şnur decât copiii, fetele şi flăcăii»
Următoarea etapă era împletirea şnurulu. Totul se făcea în secret şi se spunea o rugăciune pentru fiecare împletitură în parte. Femeia trebuia să ascundă mărţişorul, să nu îl vadă nici unul dintre membrii familiei înainte de 1 Martie. Apoi, pus în buzunar sau în sân, acesta era dus de femeie la biserică, la slujbele obişnuite, pentru “a se sfinţi” pe ascuns, fără să ştie nici măcar preotul. În seara ultimei zile a lunii februarie, copiii, inclusiv adolescenţii, făceau baie şi îşi pregăteau hainele curate pentru 1 Martie, când primeau mărţişorul, pe care îl legau la încheietura mâinii.
“În trecut, nu primeau şnur decât copiii, fetele şi flăcăii”, ne-a spus octogenara din Fântânele.
Era purtat până veneau berzele
Mărţişorul nu era o sărbătoare distinctă, ci începutul “babelor”, o tradiţie care acoperea primele nouă zile din martie şi care simboliza trecerea de la iarnă la primăvară. Pe 9 martie, acest ciclu se încheia prin aprinderea de focuri la porţi şi împărţirea de colaci, un fel de prăjituri în formă de om numite “bradoşi”, şi vin.
Copiii purtau mărţişorul la mână până vedeau prima barză.
Bulgarii spun că le-am furat tradiţia
Anul trecut, bulgarii au afirmat că Mărţişorul este o tradiţie sută la sută a lor şi că românii au furat-o. Această idee era susţinută de vecinii de la sud prin faptul că, în Bulgaria, şnurul albroşu este făcut din bumbac, în unele regiuni chiar din lână, pe când în România, acesta ar fi fost dintotdeauna confecţionat din mătase, material ajuns în sudestul Europei mult mai târziu decât cele folosite de bulgari. În Bulgaria, mărţişorul se numeşte “Marteniţa”. Conform unei legende bulgăreşti, şnurul Marteniţei provine de la un porumbel călător trimis cu un mesaj “de bine”. În timpul zborului, mesagerul a fost rănit, iar sângele s-a scurs pe şnurul cu care, la piciorul porumbelului, era legat mesajul. Pasărea a ajuns, totuşi, la destinaţie. Roşul din şnurul Marteniţei înseamnă, aşadar, viaţă, sânge, iar albul – puritate.
Obiceiul are o atestare de 1.600 de ani
„Mărţişorul este răspândit în toată zona balcanică, la români, aromâni, greci, albanezi, bulgari etc. Există o atestare scrisă a acestui obicei, veche de 1.600 de ani, adică cu 200 de ani înaintea de venirea slavilor în acest spaţiu. Deci nu se poate spune că bulgarii ar avea paternitatea acestui obiect, aşa cum a apărut în presă. Mai mult, ritualul legat de realizarea mărţişorului e asemănător în toate regiunile din România”, ne-a spus Sabina Ispas (foto), directorul Institutului de Etnografie şi Folclor “Constantin Brăiloiu”.