Utilizatorii pot folosi emoticonul nou pentru a-și arăta compasiunea, solidaritatea sau afecțiunea față de o postare.

Acest nou emoticon se numește „Care” (Grijă) și este al treilea de la stânga, după „Like” (Îmi place) și „Love” (Iubesc). Acest emoticon a fost introdus pe 30 aprilie.

Emoticonul „Grijă” înfățișează o îmbrățișare strânsă a unei inimi. Acesta este simbolul prin care rețeaua de socializare le propune oamenilor să-și arate sprijinul față de alții.

„Chiar dacă suntem separați, suntem în această situație împreună. am adăugat o nouă reacție ca să poți să arăți și mai multă susținere în timp ce mulți dintre noi sunt în izolare”, au explicat cei de la Facebook. Un emoji similar a apărut și în catalogul cu emoticoane de la chat-ul de pe messenger.

 
 

Urmărește-ne pe Google News