Instagram a anunțat joi că toate clipurile video sub 15 minute vor fi convertite drept Reel. Dacă acea filmare este publicată de un cont public, ea va intra automat în altgoritmul de recomandări trimise către alte conturi.

Opțiunea Reels a fost lansată pe Instagram în SUA în 2020 și a fost imediat văzută drept o „clonă” a Tiktok, aplicație specializată pe clipuri video de scurtă durată.

În cazul Facebook, compania Meta va separa formatul clasic de NewsFeed pe iOS și Adroid. Utilizatorii vor fi duși automat la rubrică „Acasă”, unde CEO-ul Mark Zuckerberg a spus că algoritmul companiei va promova conținut de care crede că utilizatorul va fi interesat.

O altă noutate permite ca utilizatorii Facebook să poată să se uite la postările prietenilor și a paginilor pe care le urmăresc ordonate cronologic prin comutarea din fila „Acasă” la o nouă filă „Feeds”.

Aceste schimbări sunt puse de analiștii care urmăresc domeniul tehnologic pe seama concurenței dintre Meta și TikTok. De altfel, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, le-a spus angajaților Meta, în februarie, că se confruntă cu un „nivel fără precedent de concurență” din partea Tiktok, potrivit Bloomberg.

„Oamenii au o mulțime de opțiuni pentru modul în care doresc să-și petreacă timpul, iar aplicațiile precum TikTok cresc foarte repede”, a afirmat Zuckerberg în timpul unei ședințe la nivel de companie.

Numărul de utilizatori Facebook a scăzut pentru prima dată în ultimul trimestru din 2021. Între timp, TikTok are mai mulți utilizatori din așa numita „generație Z” decât Facebook și Instagram, conform unei analize din noiembrie 2021 realizată de Insider Intelligence.

Publicitatea pe Tiktok este, de asemenea, în plină expansiune și, deși e încă mult mai mică decât imperiul de publicitate al Meta, depășește alte aplicații precum Twitter și Snapchat combinate.

Meta a refuzat să comenteze când a fost întrebată de Insider dacă modificările aduse Facebook și Instagram au fost concepute pentru a copia TikTok.

Urmărește-ne pe Google News