Peste 100 de pagini de Facebook, profiluri şi conturi de Instagram, care aparțineau acestei rețele, au fost eliminate pentru că au încălcat politicile Meta, a transmis compania în raportul trimestrial privind amenințările adverse. Această rețea este prezentă și pe alte platforme, precum YouTube, Telegram și Twitter.

De asemenea, Meta a mai anunțat eliminarea altor 50 de conturi legate de o altă rețea din China.

„Aceste ultime reţele au experimentat o serie de tactici pe care nu le-am mai văzut până acum la operaţiunile cu baza în China”, subliniază raportul.

Mai exact, „cele mai recente comportamente includ înfiinţarea unei companii media de faţadă în Occident, angajarea de redactori independenţi în întreaga lume, propunerea de a recruta protestatari şi cooptarea unui ONG din Africa”, a explicat Meta.

Printre subiectele abordate în campaniile de dezinformare se numără brutalitatea poliţiştilor, infracţionalitate şi drepturile comunităţii LGBT+, dar şi postări care apără poziţia Beijingului cu privire la politica sa în regiunea vestică Xinjiang, unde autoritățile chineze sunt acuzate de comiterea unui genocid prin ţinerea a peste un milion de uiguri şi a altor musulmani în lagăre de reeducare forţată.

Dacă Rusia este acuzată de mult timp că operează „ferme de troli” în încercarea de a influenţa opinia publică din Occident, China nu este considerată foarte avansată în acest domeniu. Twitter și Facebook sunt blocate oficial în China, putând fi accesate doar prin VPN.

Cu toate acestea, Meta a precizat că cele mai recente reţele descoperite pe platformele sale indică că operaţiunile cu baza în China devin din ce în ce mai sofisticate.

Luna trecută, autorităţile americane au declarat, de asemenea, că au inculpat un grup de oficiali ai Ministerului chinez al Securităţii Publice, afirmând că aceştia operau o reţea de conturi de social media care difuzau mesaje pro-Beijing.

 
 

Urmărește-ne pe Google News