Cazul Burgess este unul dintre primele în care activitatea pe Facebook a fost folosită pentru a incrimina o persoană într-un stat în care accesul la avort este restricționat.
Luna trecută, Celeste a fost acuzată că ar fi „îndepărtat, ascuns sau abandonat un corp uman mort”, după ce Departamentul de Poliție din Norfolk a primit un pont care susținea că tânăra a avortat în aprilie, la 23 de săptămâni de sarcină, și a îngropat în secret fătul, cu ajutorul mamei ei și al unei alte persoane.
Celeste a declarat că a suferit un avort spontan, dar poliția a continuat să investigheze, transmițând Facebook un mandat de percheziție pentru a accesa conturile fetei și mamei acesteia, Jessica, 41 de ani.
Ulterior, au găsit mesaje între mamă și fiică care detaliau cum Celeste a suferit a avortat cu ajutorul Jessicăi. Mama a obținut pastilele de avort pentru fiica ei și i-a oferit instrucțiuni despre cum să le folosească.
În fața Tribunalului Districtual Madison, fiica și mama și-au susținut nevinovăția.
Jessica Burgess este acuzată de efectuarea sau încercarea de avort la mai mult de 20 de săptămâni de sarcină și efectuarea unui avort ca medic fără licență. O a treia persoană acuzată de poliție este Tanner Barnhill, 22 de ani, pentru tentativă de ascundere a morții unei alte persoane.
Meta: „Mandatele nu menționau avortul, ci acuzații legate un copil născut mort, ars și îngropat”
După ce cazul a fost făcut public, purtătorul de cuvânt al Meta, Andy Stone, a declarat: „Mandatele pe care le-am primit de la forțele de ordine locale la începutul lunii iunie, înainte de decizia Curții Supreme, nu menționau avortul, ci acuzații legate de o infracțiune. Ancheta și documentele instanței indică faptul că poliția investiga cazul unui copil născut mort, care a fost ars și îngropat, nu o decizie de a avorta”.
A statement from Meta on this case.
— Andy Stone (@andymstone) August 10, 2022
“Nothing in the valid warrants we received from local law enforcement in early June, prior to the Supreme Court decision, mentioned abortion. https://t.co/GNzdMP692H
Cu o lună înainte ca Celeste să fie acuzată, Mark Zuckerberg, CEO al companiei Meta, părinte Facebook, a fost întrebat de angajați cum îi va proteja compania pe cei care doresc să facă avort. Zuckerberg a răspuns că eforturile de a extinde criptarea pe platformă vor „ține oamenii în siguranță”.
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia