Verdictul dat de o judecătorie locală din Berlin, vine după ce gigantul tehnologic a încercat să-și sporească securitatea în Germania. Facebook a oferit date sensibile pentru a da voie micro-localizării online pentru reclame, scrie Reuters.
Federația Organizațiilor Consumatorilor Germani a spus setările de bază ale Facebook și câțiva termeni de serviciu se aflau într-o breșă a legii consumatorului, iar judecătoria a găsit părți a acordului de consimțămând ca fiind invalide.
”Facebook își ascunde setările de bază, care nu sunt prietenoase cu intimitatea, în secțiunea centrul intimității și nu asigură suficiente informații despre intimitate atunci când utilizatorii se înregistrează. Acest lucru nu asigură consimțământul bine informat”, a declarat Heiko Duenkel, ofițer despre politica litigiilor la Federație.
Federația a postat pe propriul site decizia instanței. Un purtător de cuvânt a confirmat că a fost pronunțată hotărârea judecătorească, dar alte detalii nu au fost făcute.
Facebook va face apel
Facebook a anunțat că va face apel, deși câteva aspecte ale hotărârii judecătorești i-au fost în favoarea sa. Într-un comunicat de presă, reprezentanții companiei au spus că au făcut schimbări semnificativel ale termenilor de serviciu și indicațiilor despre protecția datelor de când cazul a fost adus pentru prima oară în fața judecătorilor, în 2015.
”Lucrăm din greu să asigurăm că informațiile pe care le oferim sunt clare și ușor de înțeles și că serviciile oferite de Facebook sunt legale”, a declarat compania.
Mai departe, Facebook își va actualiza indicațiile pentru protecția datelor și termenii de serviciu ca rețeaua socială să se încadreze în noile reguli impuse de Uniunea Europeană. Actualizarea va fi finalizată în luna iunie.
Facebook, care are deja 2 miliarde de utilizatori, a mai fost criticată de autoritățile de concurență din Germania pentru oferirea datelor personale ale utilizatorilor.
Biroul Cartelului Federala a spus în Decembrie că obiectează față de modul în care compania accesează informații din terțe părți când un cont este deschis.
Acest lucru include și obținerea de informații de la WhatsApp și Instagram, dar și modul în care urmărește ce site-uri folosește utilizatorul.
O îngrijorare majoră este că aplicațiile Facebook pentru smartphoneuri arată locația persoanei cu cre utilizatorul conversează.
De asemenea, în setările de intimitate, au fost implementate mai multe căpușe în căsuțe care dau voie motoarelor de căutare să facă o legătură către timelime-ul utlizatorului, ceea ce înseamnă că cineva care caută pe Google un nume va putea găsi orice profil de Facebook asociat acelui nume.
”Judecătorii au hotărât că toate acele setări de bază ale Facebookului, despre care Federația s-a plâns, sunt invalide”, se arată în comunicatul reclamanților, care au adăugat că și alți termeni de folosire ai Facebook sunt ilegali.
OFICIAL: Părinții a 20.000 de copii au refuzat, într-o singură lună, vaccinarea împotriva rujeolei