Compania permite, de asemenea, temporar unele postări în care utilizatorii cer moartea președintelui rus, Vladimir Putin, și a omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko.
„Ca urmare a invaziei rusești a Ucrainei, am permis temporar forme de exprimare politică ce ar încălca în mod normal regulile noastre privind discursul violent, cum ar fi «moarte invadatorilor ruși». Încă nu vom permite apeluri credibile la violență împotriva civililor ruși”, a spus Meta într-un comunicat.
Apelurile pentru moartea liderilor vor fi permise dacă nu conțin alte ținte sau nu au doi indicatori de credibilitate, cum ar fi locația sau metoda, într-o modificare recentă a regulilor companiei privind violența și incitarea la violență.
Modificările temporare ale politicii privind apelurile la violență împotriva soldaților ruși se aplică Armeniei, Azerbaidjanului, Estoniei, Georgiei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Rusiei, Slovaciei și Ucrainei.
Într-un e-mail trimis recent moderatorilor, Meta a evidențiat o schimbare în politica sa privind discursul instigator la ură, care se referă atât la soldații ruși, cât și la ruși în contextul invaziei.
„Emitem o excepție pentru a permite discursurile violente care altfel ar fi eliminate în temeiul politicii privind discursul instigator la ură atunci când: (a) vizează soldații ruși, cu excepția prizonierilor de război, sau (b) vizează rușii acolo unde este menționat clar drept context invazia rusă a Ucrainei (de exemplu, conținutul menționează invazia, autoapărarea etc.),” se spunea în e-mail.
„Facem asta pentru că am observat că, în acest context specific, «soldații ruși» sunt folosiți ca proxy pentru armata rusă. Politica privind discursul instigator la ură continuă să interzică atacurile asupra rușilor”, subliniază compania.
E-mailurile au mai arătat că Meta ar permite postări laudative despre batalionul de extremă-dreapta ucrainean Azov, care sunt în mod normal interzise.
Purtătorul de cuvânt al Meta, Joe Osborne, a declarat anterior că Meta „face, deocamdată, o excepție restrânsă pentru laudele regimentului Azov strict în contextul apărării Ucrainei sau în rolul lor ca parte a Gărzii Naționale a Ucrainei”.
În replică, Ambasada Rusiei în SUA a cerut Washingtonului „să oprească activitățile extremiste ale Meta și să ia măsuri pentru a-i aduce pe făptași în fața justiției”.
Săptămâna trecută, Rusia a blocat accesul populației la Facebook și Twitter drept răspuns la restricționarea accesului pe platforme a presei de stat rusești.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!