Facebook și Twitter au decis miercuri să limiteze distribuirea unui articol din ziarul New York Post care susține că are dovezi potrivit cărora în perioada în care era vicepreședinte, Joe Biden s-a întâlnit cu un consilier al unei companii ucrainene de energie în board-ul căreia se afla fiul său, Hunter Biden.

Cele două rețele sociale au ridicat semne de întrebare cu privire la veridicitatea documentelor pe care se bazează articolul, documente care au fost trimise ziariștilor de avocatul personal al lui Donald Trump, Rudolph Giuliani, scrie Business Insider.

Concret, articolul citează o serie de emailuri care ar fi fost extrase din laptopul lui Hunter Biden, care a fost lăsat într-un atelier de reparații din Delaware.

Potrivit New York Post, patronul atelierului a făcut o copie după toată corespondența din calculator și a trimis-o lui Giuliani, care apoi a trimis-o ziarului.

Un purtător de cuvânt al campaniei lui Biden, Andrew Bates, a declarat că programul fostului vicepreședinte nu indică faptul că acesta ar fi avut o întâlnire cu un consilier al companiei ucrainene Burisma.

“Am verificat programul oficial al lui Joe Biden de la momentul respectiv și am văzut că întâlnirea invocată de New York Post nu a avut loc”, a spus Bates, potrivit New York Times.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Între timp, Facebook și Twitter au decis să ia măsuri.

“Vreau să fiu clar că acest articol va fi verificat de partenerii Facebook”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, Andy Stone. “Între timp, vom reduce distribuirea lui pe platforma noastră”, a adăugat acesta.

Miercuri la prânz, articolul fusese deja distribuit de 50.000 de ori pe Facebook.

Compania se bazează pe o rețea de peste 50 de organizații de presă – printre care agențiile AP sau AFP, dar și site-ul de dreapta Daily Caller, spre exemplu – pentru a verifica corectitudinea informațiilor care circulă pe rețeaua socială.

Și Twitter a anunțat ulterior o măsură similară. Compania a anunțat că a blocat distribuirea articolului deoarece încalcă regulile platformei privind materialele obținute prin hacking, o aluzie la sursa documentelor citate în material.

Utilizatorii care au dorit să posteze linkul s-au trezit cu un mesaj de eroare.

 

Decizia Facebook și Twitter a generat o furtună de critici din partea republicanilor, care au acuzat o tentativă de cenzură.

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile
Recomandări
Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Oficialii campaniei lui Trump au anunțat că contul personal al purtătoarei de cuvânt a președintelui, Kayleigh McEnany, a fost blocat deoarece aceasta a postat articolul din New York Post.

Ulterior, chiar Trump a atacat cele două platforme.

“Este groaznic că Twitter şi Facebook au retras articolul despre Joe Biden adormitul şi fiul său, Hunter, din New York Post. Este doar începutul pentru ei”, a declarat președintele pe Twitter, adăugând că nu există “nimic mai rău decât un responsabil politic corupt”.

 

Republicanii din Senat au afirmat repetat că funcția ocupată de Hunter Biden în boardul companiei ucrainene reprezenta un conflict de interese, într-un moment în care tatăl său, vicepreședintele Joe Biden, era implicat în stabilirea politicii externe pe tema Ucrainei.

Dar o investigație oficială derulată de republicani s-a încheiat cu concluzia că este “neclar” dacă rolul lui Hunter Biden a influența cumva politica administrației Obama și invers.

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”
Recomandări
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

New York Times a relatat în ianuarie că serverele companiei ucrainene Burisma au fost atacate informatic de aceeași unitate a serviciilor secrete rusești responsabilă pentru atacul la adresa serverelor Partidului Democrat, în 2016.

Luna trecută, mai scrie New York Times, analiștii serviciilor secrete americane au intrat în posesia unor informații potrivit cărora mai multe emailuri obținute de pe serverele Burisma vor fi scurse în presă sub forma unei “surprize în octombrie”.

Una dintre principalele îngrijorări era aceea că materialele extrase de pe serverele companiei ucrainene vor fi scurse în presă împreună cu unele falsuri, cu scopul de a afecta șansele lui Joe Biden în alegerile de pe 3 noiembrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI