Printr-un anunț postat pe Twitter, Facebook anunță că testează o nouă interfaţă, prin care este afişat, pe jumătatea inferioară a ecranului, un mesaj nou când oamenii folosesc funcţia Share fără a fi citit înainte articolul.
Meniul, care apare imediat după apăsarea butonului Share (Distribuie), îi dă utilizatorului care nu a citit înainte articolul două opţiuni: să citească articolul sau să continue cu partajarea acestuia.
Starting today, were testing a way to promote more informed sharing of news articles. If you go to share a news article link you havent opened, well show a prompt encouraging you to open it and read it, before sharing it with others. pic.twitter.com/brlMnlg6Qg
„Începând de astăzi (n.r. luni, 10 mai), testăm o modalitate de a promova distribuirea informată a știrilor. Vă vom afișa o solicitare care vă încurajează să deschideți articolul și să-l citiți, înainte de a-l distribui”, anunță Facebook.
Facebook nu obligă utilizatorul să citească articolul înainte de a-l partaja, însă îi transmite doar că dă share la un material fără să ştie exact ce conţine.
Noua funcţie este o încercare de limitare a transmiterii ştirilor false, la căror răspândire contribuie utilizatorii reţelelor sociale, când distribuie articole după ce au citit doar titlul.
Totuși, Facebook, al cărui trafic beneficiază de pe urma răspândirii inclusiv a ştirilor false, nu pare dispus să facă nimic în legătură cu propriul algoritm, care avantajează postările controversate, inclusiv cele care încurajează la ură şi discriminare.
Acest test vine la 8 luni distanţă după ce Twitter a lansat o funcţie similară. Nu a fost anunțată o dată la care sistemul Facebook va fi implementat la nivelul întregii platforme.
Foto: Facebook