În 2016, din cei 2,5 milioane de turiști 56% sunt corporate, iar numai un million de turiști sunt de leisure. „În 2016 am avut 25,4 milioane de înoptări turistice, numai 19% au fost străini, în Ungaria 21,9 milioane înoptări din care 47% au fost unguri. La bulgarii au avut 25,2 milioane înoptări, dar bulgarii au 64% străini și restul bulgari”, a declarat Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Mai mult, din cele, 2.612 agenții licențiate doar 40 fac turism de incoming. „Va trebui să găsim soluții de sprijinire a agențiilor de turism să faca incoming”, mai spune șeful ANAT.
În București nimic nu funcționează
Potrivit ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, centrele de informare turistică nu prea functionează în Romania. Cea mai mare atracție turistică din București, Palatul Parlamentului, nu prea este deschisă turiștilor, agenții de turism plângându-se că aduc acolo turiști străini și nu sunt lăsați să intre.
Și mai mult, nici firmele din România care se află pe traseele de turism din țară nu sunt prea cooperante cu firmele de turism.
Pe de altă parte, fostul ministru al mediului de afaceri, Florin Jianu, este de părere că ne trebuie povești de succes pentru a atrage mai mulți turiști. Dar odată cu promovarea acestora, va trebui să avem și infrastructură, în condițiile în care de la București la Iași se face un drum de 7-8 ore.
În schimb, deși avem un amalgam de cultură foarte atrăgător pentru turiștii străini, iar aici vorbim de cea ardelenească și cea moldovenească, România preferă să promoveze în afară, în marea majoritate a evenimentelor doar cultura Ardealului, spun reprezentanții agențiilor de turism.
Și pentru că tot nu prea avem soluții pentru turism, ministrul Dobre a anunțat că România va face Festivalul Ustutroiului, un eveniment internațional prin care vrea să atragă vizitatori.