Numele meu e Silviana V., am 28 de ani si sunt casatorita de cateva luni. De la inceput, am observat un comportament ciudat la sotul meu: imi saruta sutienele inchise la culoare si-mi spune ca ma adora. Drept sa va spun, ma tem pentru noi. Suntem amandoi cu studii superioare, avem un anumit nivel de cultura si nu-mi explic de ce sotul meu e atat de ciudat. Imi iubeste corpul si sta pierdut in admiratie… E un pervers? Am citit undeva ca erotizarea trupului femeii iubite e un fetisism. Sa fiu ingrijorata? Cu simpatie, Silviana V. din Craiova.
Dimpotriva! Sa fii fericita ca ai langa tine un sot care te adora! In ceea ce priveste fetisismul corporal sau vestimentar, e limpede ca erotizarea trupului femeii e aproape in intregime de natura fetisista. Si-apoi, ce priveste mai intai un barbat la o femeie? Picioarele, ochii, sanii… Femeia-obiect din cabaretele in care se practica striptease, de pe ecranele cinematografelor, femeia-copil sau vampa, care populeaza imaginatia oricarui barbat (desi fantasmele masculine variaza putin) sunt, inainte de toate, obiecte-fetis. Americanii, de exemplu, sunt atrasi, in mod deosebit, de sanii opulenti. Psihologii sunt de parere ca acest fapt semnifica un atasament foarte important fata de mama. Explicabil, de altfel. SUA reprezinta o natiune tanara, iar sentimentul matern e privilegiat.
Fetisismul patologic major este acela in care subiectul obtine placerea doar cu ajutorul obiectului adorat. Reprezinta o combinatie de deviatie obiectuala (obiectul dorintei e neinsufletit) si functionala (orgasmul nu se poate atinge prin contact sexual). Fetisistul veritabil obtine placerea maxima numai prin imbratisarea fetisului si aplicarea lui pe organele genitale.
In ceea ce priveste fetisismul minor, sexologii considera ca un astfel de comportament erotic nu este ingrijorator sau criticabil. Insa totul depinde de intelegerea partenerului si de liberalismul sau sexual. Situatia poate sa devina dificila doar atunci cand fetisismul unuia dintre parteneri pare incomod, deranjant chiar pentru celalalt. De fapt, sentimentul de culpabilitate resimtit de fetisist si lipsa de intelegere a partenerului sunt cele care ameninta cuplul, iar nu gustul deosebit pe care-l are sotul tau pentru sutienele inchise la culoare…
Sunt o cititoare fidela a ziarului Libertatea si vreau sa va spun ca sunt ingrijorata. Am un prieten de mai bine de opt ani, ne intelegem perfect, dar ramane o problema nerezolvata inca: facem sex aproape in fiecare zi. Va rog sa-mi spuneti daca este prea mult sex. Se poate intampla ceva cu corpurile noastre? E posibil sa ne faca rau? Eu am incercat sa facem dragoste mai rar, dar el imi spune ca nu ne dauneaza. Asa este? Laura P. din Campina.
In sexologie nu exista expresia “prea mult sex”. Si explicatia este simpla: atunci cand trupul este obosit, dorinta nu se mai manifesta si, fara excitatie, activitatea sexuala inceteaza. Din punct de vedere biologic nu exista o limita a contactelor sexuale. O frecventa mare poate sa produca o anumita stare de oboseala pasagera, care nu dauneaza organismului. De asemenea, e posibil ca, la un moment dat, sa se instaleze un anumit soi de insatisfactie la unul dintre parteneri, deoarece e extrem de greu sa se intalneasca doua persoane care au aceeasi intensitate a dorintei sexuale… Deseori se poate intampla ca, pe masura ce se repeta partida de sex, placerea sa-si piarda din valoare, actul reducandu-se la un simplu contact automat, fara nici o satisfactie.
Cele mai interesante scrisori ale cititorilor si raspunsurile oferite de specialista noastra,
Gabriela Dimovici