Într-un interviu pentru La Repubblica, patronul peninsular a spus că, inițial, a crezut că prețul este o glumă. El a explicat că a fost taxat pentru 15 zile de lucru, în condițiile în care, pentru aceeași perioadă din 2021, a achitat de opt ori mai puțin.

„În timp ce politicienii noștri luptă în alegeri pentru un loc călduț la putere, antreprenorii rămân singuri în mijlocul junglei energetice. Pentru 15 zile din iulie, trebuie să plătesc o factură la gaz de 978.000 de euro, față de aproximativ 120.000 anul trecut, pentru 20 de zile lucrătoare. Nu era mai bine să merg la mare?”, a notat, ironic, omul de afaceri, într-o postare publicată pe Facebook, pe 16 august.

Fotografia a făcut înconjurul Italiei. „Când am primit factura, am crezut că este o glumă”, mărturisește Franzese, CEO al „La Fiammante”, o companie cu sediul în Buccino, provincia Salerno, care produce conserve de roșii.

„Plătesc, dar cresc prețurile și îmi pare rău pentru clienți”

„Nu am altă alternativă decât să plătesc, dar trebuie să cresc prețurile și îmi pare rău. Trebuie să protejăm lanțul de aprovizionare și forța de muncă. Și nu este doar factura la gaze: factura la energie este de 236.000 de euro, prețul pentru tabla pentru conserve a crescut cu 70% și tot așa”.

În timp ce desfăceam plicul cu factura, la televizor se vorbea de locuri și liste la alegeri, de înțelegeri între partide… Nu pot înțelege cum politica nu preia problemele reale ale țării.

Francesco Franzese:

Franzese a mai spus spus: „Noi avem un sistem fotovoltaic important. Dar avem nevoie de gaz metan pentru pasteurizarea legată de conservarea și îmbutelierea roșiilor. Consumăm o cantitate semnificativă, două milioane de metri cubi în cele două luni principale de activitate, iulie și august”.

Francesco Franzese

„Cred că războiul din Ucraina este doar ultima piesă din puzzle. Speculația pe gaz a început, de fapt, imediat postpandemie”, crede Franzese.

 
 

Urmărește-ne pe Google News