Potrivit Mediafax, în multe dintre oraşele ţării facturile la căldură aferente lunii ianuarie au crescut cu 20 – 25 la sută faţă de luna precedentă. În unele oraşe, însă, precum Târgu Mureş, majorarea a fost de 12 la sută, în timp ce la Deva s-a ajuns la 30 la sută, iar la Galaţi la cel puţin 35 la sută. La Alba Iulia de pildă, pentru un apartament cu două camere o familie a plătit în medie între 200 şi 300 de lei, faţă de 150 – 250 de lei, cât a fost factura în decembrie. Şi în cazul apartamentelor cu trei camere creşterea a fost în medie de până la 25 la sută, valoarea facturilor pentru ianuarie fiind cuprinsă între 300 şi 400 de lei, faţă de 250 – 300 de lei în decembrie.
La Botoşani costurile încălzirii pentru luna ianuarie faţă de decembrie 2011 au fost cu 25 la sută mai mari.Astfel, dacă în decembrie costul mediu al încălzirii pentru o garsonieră a fost de 80 de lei, în ianuarie media a fost de 100 de lei, în timp ce la un apartament cu două camere costul mediu al încălzirii pentru luna decembrie a fost de 170 de lei, iar în ianuarie este de 213 lei. Cei care locuiesc în apartamente cu trei camere au de plătit pentru luna ianuarie 277 de lei, faţă de 253 de lei, în timp ce pentru un apartament cu patru camere factura ajunge, în ianuarie, la 415 lei, faţă de 345 de lei în decembrie.
Pentru a afla nivelul facturilor din alte judeţe daţi click aici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro