Firea spus că dorește să răspundă unor informații din spațiul public, potrivit cărora facturile la întreținere se vor majora după majorarea tarifului RADET pentru apa caldă și caldură.
”În primul rând, îi asigur pe bucureștenii care sunt racordați la sistemul central că nu vor avea de suferit, nu se vor majora cheltuielile la întreținere, pentru apă caldă și căldură, ca urmare a majorării tarifului, a spus primarul, arătând că Regia se află în procedură de insolvență, iar din perioada din 2011 și până acum, tariful nu s-a ajustat.
”Primăria va majora subvenția, pentru că au crescut prețurile pentru materia primă, și exponențial, prețul la utilități. Nu putem să lăsăm o Regie să suporte prin costurile proprii aceste majorări din 2012 și până în prezent. Trebuie să însănătoșim activitatea acestor regii care vor deveni societăți, să lucreze pe baze corecte”, a mai spus Gabriela Firea.
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) a solicitat majorarea tarifului pentru gigacalorie cu 32%.
Proiectul menționează creșterea tarifului pentru transportul și distribuția energiei termice furnizate prin puncte termice urbane la 141,17 lei pe gigacalorie (+32,88%), în vreme ce tariful pentru consumatorii alimentați direct din circuitul primar va ajunge la 80,39 lei pe gigacalorie (+31,79%).
Majorarea este justificată de către RADET prin faptul că producătorii de energie termică au primit deja din partea ANRE creșteri de preț pentru energia termică. Astfel, ELCEN București – care produce aproape toată apa caldă și căldura din Capitală – a primit un tarif de 193,57 lei pe gigacalorie, în urcare cu 27,84%. De asemenea, alți doi producători mai mici au primit și ei majorări de la ANRE. Este vorba de CET Grivița – care are un preț de 194,81 lei pe gigacalorie (+30,34%), iar Vest-Energo a primit un preț de 193,51 lei pe aceeași cantitate (+23,8%).
Ultima modificare de tarif la RADET a avut loc în anul 2011. Regia, care se află în insolvență, la fel ca și ELCEN, aduce și alte argumente pentru creșterea de preț.